Evenimentul Zilei > Actualitate > Cum făceau AMOR oamenii în EVUL MEDIU. CRUZIMEA, MOARTEA și ORGIILE care NU APAR în cărțile de istorie – Foto Galerie EXPLICITĂ
Cum făceau AMOR oamenii în EVUL MEDIU. CRUZIMEA, MOARTEA și ORGIILE care NU APAR în cărțile de istorie – Foto Galerie EXPLICITĂ

Cum făceau AMOR oamenii în EVUL MEDIU. CRUZIMEA, MOARTEA și ORGIILE care NU APAR în cărțile de istorie – Foto Galerie EXPLICITĂ

Evul Mediu este considerat drept cea mai neagră, crudă și în același timp bizară perioadă din istorie, din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei, dar mai ales al medicinei.

Oamenii atunci nu știau foarte multe despre corpul uman, iar Biserica era cea care le  cum să-şi trăiască vieţile, în timp ce multe aspecte erau considerate magice sau mai rău, păcate.

Pozițiile permise de Biserică 

Și cum atunci Biserica era cea mai importantă putere în stat, iar abaterile de la reguli erau aspru pedepsite. Orice abatere de la aceasta era considerată nenaturală. Femeile care îndrăzneau să stea deasupra bărbatului în timpul actului sexual primeau trei ani de penitenţă (rugăciuni, autoflagelare, etc). Sexul oral era pedepsit tot cu trei ani de post, rugăciune şi pedepsire corporală, în timp ce sexul anal şi poziţia pe la spate erau considerate cele mai păcătoase.

Pozițiile sexuale…în clasament

Istoricii scriu că au existat atunci unii preoți, considerați mai curajoși, au propus un clasament al gradului de păcat comis, în funcţie de poziţie, de la 1 la 5, prima poziţie fiind cea mai puţin păcătoasă, iar cea de-a cincea reprezentând un păcat oribil: 1.Misionarul, 2. Linguriţa, 3. Pe scaun, 4.în picioare şi 5. Pe la spate (denumit în latină, a tergo).

Pedeapsa cu moartea 

Sodomia era definită de Biserică ca un “act împotriva naturii” şi includea, iniţial următoarele: masturbarea, masturbarea reciprocă, stimularea sexuală printre coapse (interfemurală) şi stimularea sexuală “pe din dos”, adică sexul anal. Cei care erau descoperiți că practică aceste "păcate" ajungeau de obicei morți, iar adeseori moartea nu era subită, oameniii fiind torturați până le ceda corpul.

Dildo-uri de import 

Referinţele rare în cărţile vechi de istorie despre utilizarea unor dispozitive de tipul dildo-urilor, mai ales în cartea bisericească de pedepse pentru păcatele comise de femei. Aici se vorbea despre “confecţionarea unor dispozitive asemănătoare cu membrul bărbatului, de mărimi variate, în funcţie de dorinţele păcătoase”. 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.