Amira Oloșutean a „topit” juriul de la „Românii au Talent”. Andi Moisescu, fermecat de talentul ei, i-a oferit un Golden Buzz

Amira Oloșutean a „topit” juriul de la „Românii au Talent”. Andi Moisescu, fermecat de talentul ei, i-a oferit un Golden Buzz Amira Oloșutean - sursa foto: captură video

Amira Oloșutean a primit al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent 2023. La doar șașe ani, concurenta l-a vrăjit pe Andi Moiescu, care a și decis ca drumul ei în competiție să nu se oprească aici.

Amira Oloșutean a primit al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent 2023. Concurenta are șase ani și vine din Cluj-Napoca pentru a dansa. Talentul său l-a impresionat pe Andi Moiescu care a trimis-o direct în semifinale.

„Eu sunt Amira și am cinci ani și mă știți, că am fost și anul trecut. Nu pot să mă opresc din dansat. Când pune acasă muzică, eu nu pot să mă abțin și mă duc și dansez prin cameră, peste tot, fac dezordine. Am început să dansez când tati făcea ore la sală. Tati este profesor de dans... Vreau să fac cumva să mă duc la Românii au Talent și să fie ceva wow”, a spus micuța concurentă, înainte de a urca pe scenă.

Tatăl Amirei a fost sportiv de performanță, iar acum este antrenor de dans. El este și cel care a ajutat-o pe tânără să își dezvolte pasiunea pentru dans.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Amira a venit cu noi la sală de pe la doi ani și ceva și văzând ce predau copiilor, fiind în sală cu noi, a început și ea să se miște, să testeze, să încerce anumite mișcări. După care văzând că trece timpul și își dorește și vrea să facă și insistă și nu se lasă, nu doar o joacă. Lucrurile au devenit mai serioase, am zis, ok, hai să încercăm să vedem ce se întâmplă. Și așa a început și ea pregătirea ca dansatoare.”, a povestit tatăl Amirei.

Golden Buzz-ul lui Andi Moisescu

Andi Moisescu a rămas impresionant de stilul de dans al tinerei și a decis să-i dea Golden Buzz. Juratul a mai spus că foarte puțini oameni au un asemenea dar și că Amira trebuie încurajată.

„Există o poveste cu cineva care se pierde într-un labirint și găsește un fir și urmărește firul până la ieșire. Așa suntem noi oamenii. Unii nu găsesc niciodată firul, unii găsesc mai târziu, unii găsesc după ce încearcă cu alte fire care sunt tăiate la jumate.Tu ai un mare noroc că ai găsit firul ăsta, să nu îi dai drumul pentru că o să găsești niște comori extraordinare pe firul ăsta. Eu așa cred! Bravo!”, a spus Dragoș Bucur.

„Asta face ca momentul să fie cu totul și cu totul excelent. Noi cu toții am trecut prin vârsta asta și simțul ritmului și al fiecărui accent dintr-o piesă se dezvoltă puțin mai târziu. Foarte puțini oameni au un asemenea dar. Poate că ăsta e un har deja. Așa ceva e chiar fenomen. Ceea ce am văzut în seara asta e chiar un fenomen...Aș vrea să spun ceva pe înțelesul Amirei”, a spus Andi Moisescu la PRO TV.