Americanii mută bombele atomice din Turcia. În ce țară vor "ateriza" 50 de focoase nucleare

Americanii mută bombele atomice din Turcia. În ce țară vor "ateriza" 50 de focoase nucleare

Baza USAF din Aviano este pregătită să găzduiască bombe atomice din Turcia, scrie cotdianul italian Il Messagerro.

Baza USAF (Foţele Aeriene ale SUA) este gata să întâmpine incomodele bombe atomice turceşti. Anul acesta, Moş Crăciun ar putea aduce cadou Bazei USAF din Aviano (Pordenone) aproximativ cincizeci de "cadouri" atomice.

Ideea mutării bombelor de la Incirlik la Aviano a fost lansată deja în 2016, când Erdogan, în timp ce reprima cu asprime tentativa internă a unei lovituri de stat, a sugerat că Statele Unite ar fi fost unul dintre posibilii susţinători ai loviturii de stat. În acest sens, a deconectat energia electrică de la bază, întrerupând activitatea operaţională a contingentului local american angajat în lupta împotriva ISIS.

Episodul a fost rezolvat cu atenţie (deşi tensiunea dintre SUA şi Turcia a crescut periculos), numai că în ultima perioadă fricţiunile s-au acutizat din nou, odată cu traumele poporului kurd, aliatul Washingtonului în vânătoarea împotriva ISIS şi unul dintre inamicii istorici ai Ankarei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Generalul Chuck Wald explică

"Luând în considerare anti-americanismul în creştere din Turcia şi dorinţa lui Erdogan de a se apropia de Rusia, trebuie să ne mutăm urgent bombele atomice de la Incirlik, iar noua lor casă ar putea fi Baza Aeriană Aviano din Italia, având în vedere că din punct de vedere logistic, operaţiunea nu ar trebui să fie prea dificilă". Cel care a lansat pentru Bloomberg această declaraţie explicită a fost binecunoscutul general de patru stele al USAF, Chuck Wald, fost comandant al celui de-al 31-lea 'Fighter Wing' de la Aviano în perioada 1995-1997.

Aşadar, de la Incirlik, ar putea ateriza la Aviano aproximativ aproximativ de bombe nucleare, care s-ar adăuga celor 30 care sunt deja stocate aici, conform dezvăluirilor repetate ale analiştilor din sector. Care au mai povestit şi că la Pagliano şi Gori se aduc îmbunătăţiri specifice, cum ar fi întărirea măsurilor anti-intruziune, dar şi construcţia unei noi clinici, sau a unor laboratoare în care se realizează întreţinerea periodică a acestor dispozitive particulare şi delicate.

Declaraţiile generalului Wald sunt chiar mai autoritare decât par: fostul comandant cunoaşte perfect de bine aeroportul din Aviano, ştie câte atomice sunt păstrate deja acolo şi, mai ales, ştie câte mai pot fi stocate. Iar dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, în acest moment, Aviano ar putea dobândi un primat indiscutabil: devenind cel mai mare depozit atomic din Europa de Vest.