Săptămâna trecută, după decizia lui Trump care a dus la lansarea unei operațiuni militare turcești împotriva miliției kurde siriene (YPG), șeful Pentagonului, Mark Esper, a anunțat că SUA își vor retrage forțele speciale – aproximativ o mie de bărbați – din nordul Siriei.

Două motive au stat la baza acestor mutări: riscul ca armata americană să fie prinsă „între două armate opuse” și un acord încheiat între Damasc și autoritățile kurde siriene pentru a „face față agresiunii turcești”.

De atunci, unele baze care erau ocupate de forțele americane (dar și franceze și britanice) au intrat sub controlul trupelor guvernamentale siriene.

Iar la 20 octombrie, trupele americane s-au retras din cea mai mare bază din Sarrin, nordul Siriei. Potrivit unui corespondent AFP la fața locului, un convoi de 70 de vehicule blindate, escortat de elicoptere, a trecut prin orașul Tal Tamr pentru a se deplasa spre provincia Hassake, mai la est, scrie Opex 360.

În plus, ofensiva Turciei a provocat critici deoarece este probabil să strice eforturile coaliției anti-jihadiste conduse de Statele Unite și Forțele Democrate Siriene timp de aproape șase ani împotriva Statului Islamic.

Chiar dacă a pierdut teritoriul pe care îl controla în Irak și Siria, organizația jihadistă rămâne o amenințare și așteaptă un momentul favorabil să reînvie.

Oricum, forțele americane care au fost dislocate până de curând în Siria nu sunt de așteptate să se întoarcă în Statele Unite în curând. Esper a dat câteva detalii despre ceea ce îi așteaptă pe acești militari.

„Planul actual pentru acești soldați este o reîncadrare în vestul Irakului”, a declarat șeful Pentagonui. În plus, potrivit presei americane, Esper nu a exclus posibilitatea ca forțele americane redistribuite în Irak să poată efectua în cele din urmă operațiuni de combatere a terorismului în Siria. „Detaliile sunt încă de finalizat”, a spus el.

Între timp, Esper a declarat că Statele Unite mențin contactul cu milițiile kurde siriene, care au jucat un rol cheie în înfrângerea „califatului” ISIS.

De precizat că Irakul găzduiește deja pe solul său aproximativ 5.000 de soldați americani. Misiunea lor este să antreneze forțele irakiene, ajutându-le să evite resurgența ISIS.

Mișcarea spre vest a forțelor americane desfășurate anterior în Siria ar putea fi urmată de forțe speciale franceze angajate alături de Forțele Democrate Siriene.

Te-ar putea interesa și: