În America, președintele ia în serios dezvăluirile despre abuzurile CIA. La noi, președintele le ia la mișto. România lui Cristoiu

În America, președintele ia în serios dezvăluirile despre abuzurile CIA. La noi, președintele le ia la mișto. România lui Cristoiu

Colonelul SRI, Daniel Dragomir, fost comandant al unei unități a Serviciului, în prezent trecut în rezervă, a făcut în presă dezvăluiri spectaculoase despre abuzurile SRI din anii Coldea în materie de respectare a drepturilor omului, dar și în materie de încălcare a Cartei SRI prin implicarea în politică.

Așa cum am mai scris, cea mai gravă dezvăluire a lui Daniel Dragomir se referă la folosirea mandatelor de siguranță națională pentru a declanșa și întreține o vastă Operațiune de spionare a populație.

După cum o dovedesc chiar statisticile publicate chiar de SRI, în 12 ani, Serviciul a cerut și obținut 36.419 de mandate pe siguranță națională. Enorm chiar și într-o țară încercuită de dușmani precum Israelul, d-apoi pentru o țară ca România, aflată în acvariu și pentru teroriștii islamici. Puține mandate dintre cele puse în practică au fost folosite ulterior pentru a trimite un dosar la DIICOT. Arhiva Securității ne atrage atenția asupra ușurinței cu care se deschideau, dar se și închideau Dosarele de Urmărire Informativă, celebrele DUI. Rezoluția de închidere justifica Operațiunea prin faptul că nu s-au confirmat elementele de suspiciune care au dus la declanșarea punerii sub ascultare. Așa cum ne arată însă documentele, deschiderea unui Dosar de supraveghere nu pleca de la suspiciunea de atentat la siguranța națională, ci de la nevoia Securității de a ști tot ce suflă și transpiră în România socialistă. Acestor acuzații, SRI le-a răspuns întrun limbaj de alamă, folosit și de Florian Coldea în interviul de serviciu predat unui site din cadrul Rețelei SRI din presă.

Noua conducere a SRI a desfășurat în ultimii ani o amplă operațiune de PR menită a dovedi că erei Florian Coldea, identificată cu întunericul, i-a urmat era Eduard Hellvig, identificată cu lumina, potrivit zicalei caragialiene, Ieri, întunericul, azi, lumina. Ar fi fost normal ca la dezvăluirile făcute nu de o fătucă famelică din presă, ci de un fost ofițer SRI, membru al conducerii, actuala conducere, dacă se vrea credincioasă normelor democratice, să declanșeze o anchetă internă. Comunicatul așa ar fi trebuit să sune, că s-a decis inițierea unei anchete interne. Firește, o anchetă internă nu putea fi verificată de nimeni în autencitatea sa dacă rezultatele nu confirmau dezvăluirile lui Daniel Dragomir. Pentru opinia publică, ar fi fost însă un semnal de schimbare radicală în direcția unei reale transparențe a SRI, a unei noi imagini a Serviciului în societate. SRI n-a făcut-o.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși aceasta e una dintre dovezile că trecerea în rezervă a lui Florian Coldea n-a fost rezultatul unei spectaculoase schimbări a SRI, ci pur și simplu plecarea oamenilor lui George Maior pentru a fi aduși oamenii lui Eduard Hellvig, totuși, să admitem că SRI mai are drum lung și anevoios pînă va proceda la o adaptare de fond la exigențele din democrație față de un Serviciu secret. Nu e mai puțin adevărat că evitarea abuzurilor din partea SRI nu pleacă de la transformarea Serviciului într-un ONG, ci de la existența unui control politic și de presă puternic al SRI. Abuzurile pot fi și trebuie preîntîmpinate nu prin voința liber consimțită a SRI – orice serviciu secret din lume e neam bun cu fosta Securitate prin însăși natura muncii sale – ci printr-un control real din partea Parlamentului și a presei, cum se întîmplă în America după 1975. Marți, 26 septembrie 2017, într-o întîlnire cu presa, provocată, Klaus Iohannis a răspuns unei întrebări referitoare la scandalurile legate de Serviciile secrete.

E mai mult decît pilduitoare reacția lui Klaus Iohannis la această întrebare.. Parcă ar fi fost întrebat dacă e adevărat că Răvășitoare nu e Regina Cleopatra a României, cea care l-a cunoscut pe Klaus Iohannis și nu pe Marc Antoniu.

Președintele n-a făcut altceva decît să reia reacția față de dezvăluirile lui Daniel Dragomir din conferința de presă discretă din timpul vizitei în America: „Mi se pare o campanie ciudată. Nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancan-uri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituţii, ba chiar cînd am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale ş.a.m.d. Nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic.”

Supus minimei logici de om și nu de rață, răspunsul dă seamă de o mare descumpănire a minimei inteligențe. Au sesizat și alții aberația aserțiunii Am rugat pe cineva să se informeze cine este acest angajat. Pe cine a rugat? Pe antrenorul de tenis al familiei, un fel de Tipătescu pentru familia Trahanache? Pe Dudu Ionescu, ajuns de la PC direct la Adiminstrația prezidențială? Pe fosta Pușcalău, actualmente Dobrovolschi? Dezvălurile lui Daniel Dragomir au avut un impact mediatic uriaș. Pentru a verifica mai întîi credibilitatea omului (deși cine e omul n-are importanță, importanță are dacă e adevărat sau nu), șeful statului nu apelează la cineva, că doar nu-i Baba Rada. El solicită oficial SRI amănunte despre fostul ofițer.

Dacă adăugăm acestei fantezii chestia cu astfel de cancanuri, pe care Klaus Iohannis nu le urmărește, preocupat cum e de știrile despre Răvășitoarea, vom descoperi un răspuns nedemn nu numai de un șef de stat, dar chiar și de un șef de aprozar de pe vremuri.

Sînt sau nu adevărate dezvăluirile grave ale lui Daniel Dragomir despre abuzurile comise de SRI pe post de Nouă Securitate? Răspunsul n-are importanță.

Gravitatea abuzurilor dezvăluite, calitatea lui Daniel Dragomir, datele exacte pe care le dă publicității, impactul mediatic uriaș, tematica în care se înscrie dezvăluirile – necesitatea ca SRI să se supună jocului democratic – impuneau o altă reacție a președintelui decît cea de bagatelizare de bodegă. Într-o democrație, un președinte, ales – zice-se – în chip democratic, ia în serios dezvăluirile și se pronunță pentru verificarea lor riguroasă.

Să luăm de exemplu pe președintele american. În The New York Times din 22 decembrie 1974 apare articolul lui Seymour Hersh „Huge CIA operation reported in US against antiwar forces, other dissidents în Nixon Years”.

Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conţinutului:„CIA violînd făţiş Carta sa, a desfăşurat o masivă şi ilegală operaţiune de spionaj în timpul Administraţiei Nixon împotriva mişcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) şi a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate”.

Președintele Gerald Ford a fost informat telefonic despre articol în timp ce mergea, cu avionul prezidențial, la Vail, în Colorado, într-o scurtă vacanță la schi, chiar de către directorul CIA William Colby. La aterizare asaltat de ziariști, el a anunțat că l-a însărcinat pe Henry Kissinger cu obținerea unui Raport de la directorul CIA în legătură cu cele dezvăluite de articol. Pe parcursul șederii președintelui la Vail, purtătorul de cuvînt al președintelui a ținut ca de obicei conferințe de presă în fiecare zi. De fiecare dată, întrebat de presă, el i-a asigurat pe jurnaliști că președintele e preocupat de dezvăluirile din The New York Times. Pe 3 ianuarie 1975 la revenirea din vacanță Gerald Ford îl convoacă pe directorul CIA la Casa Albă pentru a primi amănunte.

Pe 4 ianuarie 1975, în Biroul Oval, președintele discută cu consilierii chestiunea intitulată Presupusele acuzaţii privind activităţi interne ale CIA. Memorandumul de conversației dezvăluie preocuparea președintelui care declară chiar din debutul reuniunii: „Ne luptăm de două săptămîni cu consecințele articolului lui Hersh. Am convenit asupra a trei lucruri: Voi scrie fiecărui ofițer de informații pentru a spune tuturor: «Asta este legea și se aşteaptă de la voi să o respectaţi». În al doilea rând, vom stabili o Comisie Blue Ribbon (în limbajul politic american înseamnă o Comisie independentă de politic avînd drept scop investigarea unei situații – n.n) să analizeze aceste acuzații. În al treilea rând, voi îndemna Congresul să investigheze acest lucru, fie printr-o comisie existentă sau o comisie comună.”

Ca urmare, prin Ordinul executiv numărul 11828, președintele constituie o Comisie prezidențială de anchetă condusă de vicepreședintele Nelson Rockefeller sub numele de United States President’s Commission on CIA activities within the United States. Pe 6 ianuarie 1975, se dă publicității componența Comisiei. Pe 13 ianuarie are loc prima audiere: Directorul CIA. Din cîte se vede, Gerald Ford n-a zis că dezvăluirile sunt cancanuri, că l-a informat cineva despre Seymur Hersh că nu e de încredere.

De ce a procedat Gerlad Ford astfel? Pentru că așa cum spune în alocuțiune, era îngrijorat de consecințele articolului asupra imaginii CIA. Chiar dacă și Senatul a constituit o Comisie de anchetă, cea prezidențială și-a luat rolul în serios, și în 6 iunie 1975 a înaintat președintelui Documentul de 300 de pagini Report to the Prezident by the Comission on CIA activities within the United States.

Pe 10 iunie 1975 Raportul e dat publicității și va fi comentat de toată presa americană. Documentul confirmă dezvăluirile lui Hersh în privința implicării CIA în viața politică internă și propune o serie de măsuri pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai repete: Concluzia: În America dezvăluirile despre încălcarea drepturilor omului de către CIA sunt luate în serios de presă, de politicieni, de opinia publică. De ce tratează cu fundul președintele român astfel de dezvăluiri? Pentru că în România semnalele privind posibilele abuzuri ale SRI nu provoacă în presă, în opinia publică, în clasa politică nici măcar o tresărire. 

Ba mai mult răspunsul la mișto al președintelui la întrebările presei n-a stîrnit nici o reacție. Nici din partea presei, nici măcar din partea liderilor PSD.