Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, a reacționat dur la anunțul că USR va depune o moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader, după ce ministrul Justiției a cerut revocarea șfei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Foarte bine, uSRI. Vă anunț de pe acum că mă înscriu la cuvânt și veți fi dorit să nu fi depus mizeria voastră simplă!
P.S. Sunt alături de ministrul Tudorel Toader în fața hoardei de #ORCIfardate!”, scrie Pleșoianu, pe Facebook.
USR va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, după ce Tudorel Toader a cerut revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, precizând că membrii Uniunii au demarat deja discuţii cu alţi parlamentari.
Liderul USR, Dan Barna, a transmis că speră ca acestui demers să i se alăture întreaga opoziţie.
"Este un instrument democratic pe care îl avem la îndemână ca partide parlamentare. Nu e momentul niciunui orgoliu politic, e una din cauzele care ar trebui să ne unească pe toţi, în baza mandatului primit de la oamenii care ne-au votat să le apărăm interesele, nu să protejăm infractori”, a susţinut Barna.
Tudorel Toader a cerut joi, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.