Familia deputatului PSD Cătălin Rădulescu a fost amenințată cu moartea într-o scrisoare sosită la sediul partidului din Pitești.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD, a declarat că a primit la cabinetul parlamentar din Pitești o scrisoare în care familia sa era amenințată. Din primele informații reiese că consilierul său, Mira Cnejeveici, ar fi fost cea care i-ar fi citit acestuia scrisoarea prin telefon, scrie Antena3.
Aceasta a sunat apoi la 112, apel în urma căruia o echipă de polițiști a venit la fața locului și a ridicat scrisoarea de amenințare. Oamenii legii au declarat că urmează să fie făcute cercetări pentru identificarea persoanei care a trimis această scrisoare.
Scrisoarea are o lungime de două pagini și este redactată pe calculator. Aceasta ar fi fost trimisă chiar de la un oficiu poștal aflat în Pitești.