Evenimentul Zilei > Economie > Amendă USTURĂTOARE pentru una dintre cele mai IMPORTANTE BĂNCI din România. Cifrele HALUCINANTE ce trebuie restituite oamenilor
Amendă USTURĂTOARE pentru una dintre cele mai IMPORTANTE BĂNCI din România. Cifrele HALUCINANTE ce trebuie restituite oamenilor

Amendă USTURĂTOARE pentru una dintre cele mai IMPORTANTE BĂNCI din România. Cifrele HALUCINANTE ce trebuie restituite oamenilor

Protecţia Consumatorului a decis că OTP Bank să restituie dobânzi, penalizări şi comisioane pentru aproximativ 10.000 de clienţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a decis amendarea OTP Bank după ce un comisar de la ANPC Constanţa a sancţionat banca.

De asemenea, banca a fost somată să restituie sumele de bani „percepute nejustificat” în cazul creditelor externalizate sub formă de dobândă, comisioane şi penalităţi. În replică, banca susține că este  vorba o încadrare juridică greşită.

Este vorba de cel puţin 10.000 de credite şi de tot atâţia clienţi OTP care ar putea să primească înapoi un total de nu mai puţin de 243 de milioane de CHF şi 20 de milioane de euro, sume încasate de OTP Financing Solutions (Olanda) şi OTP Bank Nyrt (Ungaria). Începând cu 2007, aici au fost cesionate credite în valoare de 701.289.927 CHF şi 20.737.039 euro.

Recent, inspectorul de la Protecţia Consumatorului Constanţa care a luat decizia de a amenda OTP a spus că problemele erau ştiute de ani buni, dar nimeni nu a făcut nimic. 

El a redactat o notă de fundamentare de 122 pagini în cazul OTP Bank şi conform legii 571 din 2004 pentru protecţia funcţionarilor publici anuţa public că vrea să fie protejat pentru că şi-a demascat superiorii. Este singura cale prin care comisarul care a luat decizia şi în cazul OTP şi în cazul Bancpost se poate pune la adăpost de eventualele repercursiuni după criticarea instituţiei în care lucrează.

OTP a anunţat încă de luna trecută că va contesta măsură de restituire a sumelor percepute ca dobânzi şi penalităţi pe perioada cât creditele au fost înstrăinate, aproximativ 250 de milioane de franci elveţieni, dar şi amenda aplicată: 160 de mii de lei – redusă la 10 mii de lei dacă instituţia o achita în 15 zile.

Într-un răspuns dat ANPC, banca afirmă că este vorba de o încadrare juridică eronată. OTP Financing Solutions nu a desfăşurat activităţi de creditare pe teritoriul României, scrie Știrileprotv.

 

 

 

 

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: