Ambulatoriul de la ”Babeș” de nefolosit. Cum s-a umplut de fecale încăperea cu echipamente de peste 100.000 de euro

Personalul medical care lucrează în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara s-a luptat, în ultimele două zile, nu cu cine știe ce boli contagioase, ci cu apele. Canalizarea spitalului nu a făcut față debitului de apă pluvială și a refulat. Subsolul unității sanitare, unde funcționează Ambulatoriul, s-a umplut de apă amestecată cu fecale, ”urgia” având o înălțime de 30 de centimetri.

În aceste condiții, pacienții care trebuiau să fie consultați astăzi, fie au fost reprogramați, fie au fost consultați într-o ambulanță din curtea spitalului sau în alte secții.

„Nu este prima dată când pățim acest lucru. Din cauza ploilor, apa din canalizare a refulat. Mirosea îngrozitor în subsol, era plin de fecale și apă în Ambulatoriu, azi dimineață. În ultimele două zile, ambulatoriul a fost nepracticabil, era apă peste tot. Ieri am mai scos apă cu pompa, iar azi ne-au ajutat și pompierii”,  a declarat Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al spitalului. În Ambulatoriu se găsesc echipamente medicale care au costat peste 100.000 de euro și care acum riscî să se deterioreze. La fel și pereții secției.