Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, amuzat de o declarație a Kremlinului: Mi-a făcut ziua mai veselă

Sursa foto: Facebook/Janis Mazeiks

Republica Moldova. Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a reacționat pe un ton glumeț la declarațiile Moscovei, precum că Uniunea Europeană este cea care decide în locul Republicii Moldova. Mazeiks a calificat declarația ca fiind parte din registrul tradițional al dezinformărilor rusești, care curg gârlă în această perioadă.

Ambasadorul UE, amuzat de conținutul unor mesaje de dezinformare

Ambasadorul UE la Chișinău se declară amuzat de una dintre declarațiile recente ale reprezentanților Kremlinului. Aceștia susțin că Republica Moldova ar avea un rol secundar, iar UE decide unilateral pe ce cale trebuie să o ia țara.
„Serviciul rus de Informații Externe face tot ce poate în domeniul dezinformării. Am dat peste cea mai recentă „capodopera” a sa, prin care acuză UE că ar decide viitorul Moldovei până în cele mai mici detalii. Mulțumesc pentru această glumă, mi-a făcut ziua mai veselă!
Știm proverbul „hoțul strigă prindeți hoțul”. Și suntem îngrijorați de încercările persistente ale Rusiei de a submina democrația Moldovei.
Dar toată lumea știe că UE nu este Rusia. Noi acționăm transparent și comunicăm folosind canale oficiale. Pentru mine, pentru noi, această mențiune este ca o distincție de onoare. Confirmă că munca noastră de a sprijini Moldova pe drumul său european produce rezultate și este remarcată. UE rămâne dedicată cooperării, transparenței și valorilor comune, nu manipulării sau secretizărilor, a scris Mazeiks, pe pagina sa de socializare.

Sursa: Facebook

Kremlinul pregătește o nouă ofensivă propagandistică în Moldova

Experți notorii de la Chișinău consideră că Republica Moldova va continua să fie ținta războiului hibrid rusesc și în 2025. Mai mult, imixtiunea Kremlinului ar putea fi una mai puternică. Este opinia expertului Watchdog Andrei Curăraru, exprimată la postul public de radio și citată de IPN.

Curăraru susține că Rusia își dorește haos și politicieni docili la conducerea țărilor din regiune, iar acest lucru a fost sesizat și în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din România.

Un alt expert, Nicolae Panfil de la Promo-LEX, menționează că fenomenul coruperii alegătorilor trebuie privit cu mare responsabilitate.

„Vreau ca partidele să vină cu o poziție foarte clară față de problema coruperii alegătorilor. Posibil că avem nevoie și de o reformatare a modului de acordare a banilor de la bugetul de stat, ca să nu primească cei mai mulți bani doar două partide, așa cum este mecanismul actual. Am văzut că în campania electorală foarte puține contestații au fost depuse de către partide față de acțiunile echipei Șor”, a declarat Panfil, citat de aceeași sursă.

PAS: Rusia folosește bani murdari pentru a ne slăbi

Și PAS a făcut totalurile celor două scrutine electorale din această toamnă - referendumul constituțional și alegerile prezidențiale.
Conform liderului formațiunii, Igor Grosu, a fost o campanie fără precedent, „cu implicarea în procesele electorale a unor forțe ostile din afara țării și a unor grupări criminale”.
Grosu mai spune că autoritățile urmează să muncească mai mult în lupta împotriva corupției politice și electorale.
„În țara noastră să decidă cetățenii, nu banii murdari. Am vorbit despre reușite, eșecuri, dar și cum putem îmbunătăți comunicarea cu oamenii, așa încât mesajele noastre să ajungă în fiecare casă din țara noastră, dar și la cei plecați peste hotare”, a scris Grosu.

Maia Sandu, la ședința Consiliului PAS/ Sursa foto: Facebook