Ambasadorul SUA la Bucureşti: ” Îl felicit pe preşedintele Iohannis pentru sprijinul puternic şi constant pentru lupta anticorupţie a României”

Ambasadorul Statele Unite la București, Hans Klemm, afirmă, într-un interviu pentruNews.ro, că susţine "pe deplin" mesajul transmis recent de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit căruia nu va nominaliza în funcţia de premier o persoană condamnată pentru corupţie, şi îl felicită pe şeful statului pentru sprijinul său în lupta anticorupţie.

"Îl felicit pe preşedintele Iohannis pentru sprijinul foarte puternic şi constant pentru lupta anticorupţie a României. Îl felicit şi pentru încurajarea alegătorilor şi a partidelor de a aduce la putere un Guvern integru şi competent, fără probleme de corupţie", a spus ambasadorul.

Întrebat ce părere are despre mesajul lui Iohannis privind numirea unui premier care nu are probleme în justiţie şi care nu este condamnat pentru corupţie, Klemm a răspuns: "O voi spune simplu şi direct: susţin pe deplin mesajul".

Oficialul SUA a adresat la rândul său un mesaj pentru alegătorii români în pragul începerii campaniei electorale pentru parlamentare, îndemnându-i, aşa cum a făcut-o şi la alegerile locale, să voteze candidaţi competenţi şi integri.

De asemenea, el a transmis că se aşteaptă de la noul Guvern şi de la noul Parlament să fie "integru şi competent".

Interviul integral acordat de ambasadorul SUA, Hans Klemm, poate fi citit și urmărit integral AICI