Poziţia SUA faţă de România în această vară nu a avut legătură cu Traian Băsescu, ci cu respectarea statului de drept, a subliniat, astăzi, la PRO TV, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein.
Întrebat despre faptul că a fost văzut ca un apărător al lui Traian Băsescu, Mark Gitenstein a răspuns: "Aceste lucruri nu au nimic... Nu au legătură cu Traian Băsescu. Au de-a face cu impunerea statului de drept şi cu respectarea propriilor legi". Ambasadorul SUA a amintit că, în vară, în timpul acţiunii de suspendare a lui Traian Băsescu iniţiată de USL, Parlamentul a dat nişte legi referitoare la desfăşurarea referendumului, iar apoi, în ultima clipă, a început să facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituţională a decis că acest lucru era neconstituţional. Mark Gitenstein a precizat că pentru Statele Unite, pentru alţi membri UE, pentru investitori, fie ei americani sau nu, important este dacă România respectă propriile reguli, fie că se referă la democraţie sau la politicile fiscale, sau la licitaţii, sau la orice altceva. "Dacă nu ai un regim legal previzibil, nu eşti un aliat de încredere şi nu eşti un loc sigur pentru investiţii. Acesta e criteriul pe care l-am folosit de când am venit aici. Crucial, de o importanţă crucială. Vorbiţi cu orice director, cu un membru al unui consiliu de administraţie dintr-o companie occidentală. Când iau decizii de investiţii, când cheltuiesc banii altora, asta fac ei: vor să ştie că banii vor fi în siguranţă şi că pot lua decizii informate şi că guvernul însuşi va lua decizii previzibile, altfel banii nu sunt în siguranţă", a declarat ambsadorul SUA, Mark Gitenstein, la Pro Tv.
Totodată, Gitenstein a apreciat că România are un sistem asemănător cu SUA în privinţa posibilităţii de demitere a preşedintelui. "Nici în România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. Câtă vreme aceste decizii sunt luate într-o manieră adecvată şi legală, ele trebuie respectate. Asta am susţinut în această vară şi aceasta a fost preocuparea Statelor Unite şi a Uniunii Europene", a subliniat ambasadorul SUA. CITIŢI ŞI:
- Gitenstein: Fac ceea ce fac pentru că mi-o cere guvernul SUA
- Ambasadorul SUA: "România ar putea redeveni centrul energetic al Europei"
- Eugen Nicolăescu: Mi-am stricat dimineaţa amintindu-mi că există Mark Gitenstein
- Crin Antonescu vede duşmani peste tot. "Ambasadorul SUA este un partizan al lui Traian Băsescu"