Ambasadorul României în SUA susţine că Marea NEAGRĂ va deveni o zonă de DELIMITARE între Rusia şi Occident

Ambasadorul României în SUA susţine că Marea NEAGRĂ va deveni o zonă de DELIMITARE între Rusia şi Occident

Conform unui comunicat al Ambasadei României la Washington, George Cristian Maior, ambasadorul României în SUA, a precizat că "Marea Neagră este pe punctul de a deveni o linie de demarcație între Occident și Rusia".

Atlantic Council a organizat o conferinţă, "Black Sea Energy and Security", unde a fost prezent şi ambasadorul român George Cristian Maior. La acest eveniment s-a discutat şi despre provocările actuale ale contextului de securitate din regiunea Mării Negre, potrivit Agerpres

În cadrul conferinţei, ambasadorul român a precizat faptul că, de-a lungul istoriei, Marea Neagră a fost dominată militar, fie de armatele otomane, fie de cele ruseşti. Însă, începând cu anii '90, situaţia s-a schimbat considerabil. 

Maior a mai subliniat faptul că "viitorul Mării Negre este cooperarea la nivel politic; respectarea dreptului internațional, inclusiv libertatea de navigație; un spațiu în care statele sunt libere să își aleagă opțiunile lor de politică externă și în care aspirațiile oamenilor de a trăi o viață mai bună în societăți democratice și libere sunt îndeplinite; o securitate energetică sporită și o mai mare conectivitate în jurul bazinului Mării Negre". 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit comunicatului Ambasadei României la Washington, Maior a mai afirmat că se observă o creştere a forţelor militare ruseşti în perimetrul Mării Negre, ceea ce produce un sentiment de instabilitate şi insecuritate. Totodată, acesta a mai spus că este foarte probabil ca Marea Neagră să devină o zonă de delimitare între Rusia şi Occident. 

"România este o țară aflată în prima linie, un rol de neinvidiat pe care țară noastră l-a mai avut. De această dată, datorită faptului că suntem membru NATO și UE, regiunea Mării Negre a câștigat mai multă atenție la nivel strategic și, în consecință, aliații iau în considerare o prezență regulată, multinațională a NATO în Marea Neagră, în conformitate cu dreptul internațional. Parteneriatul și contribuția SUA la aceste măsuri rămân extrem de importante pentru a face din Marea Neagră o regiune mai sigură. "European Reassurance Initiative" este o dovadă a implicării SUA și dorinței sale de a sprijini securitatea aliaților", a mai precizat George Cristian Maior.

Conform jurnaliştilor de la Agerpres, ambasadorul român a arătat că România își dovedește, la rândul său, implicarea, alocând 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare începând din 2017. "În același timp, Aliații întăresc dialogul politic și cooperarea cu Georgia, Ucraina și Moldova, state care au nevoie de asistență pentru a face față provocărilor la adresa securității", a mai precizat Maior.