Ambasadorul Olandei la București, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, a vorbit, azi, în limba română, atunci când a fost primit de preşedintele Traian Băsescu, căruia i-a înmânat scrisorile de acreditare.
"Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să vă prezint scrisorile prin care regina Beatrix mă acreditează ambasador plenipotenţiar şi extraordinar al Olandei în România", i s-a adresat oficialul olandez preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a primit scrisorile de acreditare şi a dat mâna cu oficialul olandez, după care s-a fotografiat alături de acesta. Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel a venit la Palatul Cotroceni alături de soţia sa, Christine. pe care i-a prezentat-o preşedintelui Băsescu, iar acesta a invitat-o pentru fotografia oficială. La finalul ceremoniei, preşedintele Băsescu şi ambasadorul Olandei au mers la o discuţie în biblioteca Palatului Cotroceni. Diplomatul olandez se află la post, la Bucureşti, din decembrie 2011, prezentându-și copiile scrisorilor de acreditare la MAE în 12 decembrie. Cooperare economică excelentă Potrivit unui comunicat al Președinției, Traian Băsescu a subliniat ”excelenta cooperare economică în plan bilateral, Olanda ocupând primul loc în clasamentul investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social, precum şi unul din primele locuri între partenerii comerciali ai României”.
Băsescu a făcut un apel ca Olanda să respecte acordul stabilit în cadrul Consiliului European din martie, privind adoptarea deciziei de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în septembrie. Şeful statului a arătat că autorităţile române sunt gata să conlucreze îndeaproape cu Ambasada Ţărilor de Jos, pentru a construi ”o argumentaţie solidă în favoarea României, astfel încât mandatul aşteptat din partea Parlamentului de la Haga să fie unul pozitiv în perspectiva Consiliului JAI din septembrie”.
Ambasadorul și-a manifestat dorinţa de consolidare a cooperării, pe durata mandatului său, inclusiv prin demararea unui dialog susţinut cu Parlamentul olandez, pentru asigurarea unei decizii favorabile României în dosarul Schengen., precizează sursa citată.
România are un nou ambasador în Olanda În urmă cu trei zile, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind acreditarea diplomatului Ireny Comaroschi în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda). Comaroschi a fost avizată favorabil, ca ambasador în Olanda, de comisiile de specialitate ale Parlamentului, la sfârşitul lunii noiembrie 2011. ”Am prevăzut mandatul meu pe trei puncte esenţiale: relansarea dialogului politic, amplificarea şi consolidarea relaţiilor economice şi lansarea unei campanii de imagine bazate pe tot ceea ce trebuie să facem noi, ca să schimbăm mentalitatea, pe care o consider de etapă, la Executivul şi în societatea olandeză, în acest moment”, spunea, atunci, Ireny Comaroschi.