Ambasadorul moldovean la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe. I s-ar fi cerut să dea explicații urgente

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat, luni, 26 iunie, la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei. Acțiunea vine la câteva zile după ce purtătorul de cuvânt al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, Anatolii Loșakov, a fost convocat la MAEIE în locul lui Oleg Vasnețov, pentru a oferi explicații pe marginea afirmațiilor șefului administrației ruse în regiunea Herson, Ucraina, care a amenințat că Rusia ar putea să arunce în aer podul de la Giurgiulești, ce leagă Moldova și România.

De ce a fost convocat ambasadorul Lilian Darii

Diplomatul moldovean s-a aflat în clădirea Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova circa 20 de minute. La plecare, întrebat pe ce s-au axat discuțiile, Lilian Darii a menționat sec: „Am discutat despre relațiile bilaterale”.

Agenţia pro-Kremlin TASS a anunţat, referindu-se la instituţia diplomatică, că invitaţia lui Lilian Darii are legătură cu convocarea lui Loşakov de săptămâna trecută. Unele media-ruseşti au scris că lui Darii i s-ar fi cerut explicaţii pentru „acţiunile antiruse” la Chişinău.

Scandalul diplomatic după ameninţarea şeful regiunii ocupate din Herson

Amenințarea că Federația Rusă ar putea lovi cu rachete podul Giurgiuleşti care leagă Republica Moldova și România a venit din partea lui Vladimir Salido, șeful administrației ruse din regiunea Herson, Ucraina, într-un mesaj video postat pe canalele de Telegram.

În aceeași zi, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a convocat în regim de urgenţă pe șeful misiunii diplomatice al Federației Ruse in Republica Moldova, Oleg Vasnețov, solicitându-i explicații.

La MAEIE însă în locul lui Vasneţov s-a prezentat ofiţerul de presă am Ambasadei Ruse, Anatoli Loşakov. Ulterior, acesta a dat asigurări că „obiectivele și cursul operațiunii militare speciale în Ucraina sunt determinate de Ministerul rus al Apărării, dar nu de declarațiile reprezentanților administraţiilor locale”, a precizat Loșakov.