Ambasadorul George Maior va fi audiat miercuri în Comisia de Politică Externă a Senatului.
Până în prezent, exista doar declarația președintelui Senatului, că s-a cerut audierea ambasadorului. Avem confirmarea că George Maior va ajunge în țară pentru ca miercuri, la ora 12.30, să fie prezent în fața comisiei. „Nu avea cum să nu vină. Orice ambasador răspunde, nu și-ar permite să nu vină. Cred că va fi întrebat dacă în calitatea sa de ambasador a tras sau nu frâna în relația României cu Statele Unite. Și, consultând agenda publică a diplomatului, se pare că a cam tras frâna”, a declarat o sursă pentru EvZ.
„Miercuri, la ora 13.00, Comisia de politică externă a Senatului l-a solicitat pe ambasadorul României la Washington, domnul Maior George, să se prezinte în faţa Comisiei pentru a da o serie de explicaţii pentru a ne oferi poate un tablou mai larg cu privire la activitatea sa de ambasador, cu declaraţiile publice pe care le-a făcut în ultima vreme, care au stârnit, nu vă ascund, o serie de întrebări şi, probabil, mai mult de atât, anumite îngrijorări şi nemulţumiri. Ele pot să afecteze în mod serios relaţia în Parteneriatul Strategic”, a anunţat marți seara președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ședința va fi publică.