Ce se ÎNTÂMPLĂ cu AMBASADORUL britanic la BUCUREŞTI

Ce se ÎNTÂMPLĂ cu AMBASADORUL britanic la BUCUREŞTI

Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, a anunţat marţi seara că i se încheie mandatul de la Bucureşti, la o recepţie la care a participat şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, care şi el va fi înlocuit.

Ambasadorul Brummell a spus că România i-a fost casă timp de patru ani, arătând că în această perioadă schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut, legăturile dintre români şi britanici s-au întărit, iar cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat. "România mi-a fost casă timp de patru ani", a spus ambasadorul Marii Britanii în România, la recepţia care a marcat Ziua Reginei Elisabeta a II-a şi Ziua Naţională a Regatului Unit, unde au mai  participat vicepremierul Ana Birchall, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi procurorul general, Augustin Lazăr.

Ambasadorul britanic a arătat că, în acelaşi timp, se sărbătoreşte şi ''prietenia strânsă între Regatul Unit şi România".

"Eu şi soţia mea Adriana vom părăsi România după ani fericiţi petrecuţi aici. Sunt extrem de încântat că în acest timp valoarea schimburilor comerciale dintre ţările noastre a crescut. Legăturile dintre cetăţenii noştri s-au întărit, cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat, acest lucru este demonstrat de avioanele britanice Typhoon şi de cele române F16 şi MIG 21 care au survolat cerul", a afirmat ambasadorul britanic, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ambasadorului, anul acesta se marchează şi cea de-a 80 aniversare a British Council în România şi cea de-a 20-a aniversare a Camerei britanice de Comerţ.

Acesta i-a felicitat pe cetăţenii britanici care lucrează în România, pentru "tot ce au făcut în afaceri, în viaţa personală, pentru ce au construit ca această prietenie să fie frumoasă între cele două ţări".

La recepţie, Brummell a dat asigurări că va rămâne prietenul României şi a recitat câteva versuri dintr-o poezie: "Doină, Doină, cântec dulce, când te aud nu m-aş mai duce! Doină, doină, viers cu foc! Când răsuni eu stau în loc', dar, din păcate, nu pot sta în loc, şi voi rămâne prietenul vostru. (...) Din păcate, (...) mandatul meu în România se termină după patru ani, m-am simţit acasă, între prieteni, am avut posibilitatea să cunosc mai bine cultura României şi pentru mine a fost o onoare".

El şi-a amintit câteva momente care l-au impresionat în România. "Sunt foarte multe momente, de exemplu doi ani la rând am dormit sub stele la Bucureşti pentru a atrage atenţia asupra celor care, din păcate, trăiesc fără acoperiş, dar şi alte momente legate de ONG-uri britanice-româneşti. Am fost la Oneşti şi Moineşti cu organizaţia Fundaţia Libra, care duce în fiecare an tineri din Marea Britanie pentru a ajuta tineri cu nevoi speciale în România", a spus Paul Brummell.

Recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii a debutat cu un survol al unor avioane de luptă Typhoon, F16 şi MIG 21. Ulterior, ambasadorul Marii Britanii şi preşedintele Klaus Iohannis au susţinut discursuri. De asemenea, ambasadorul britanic a ţinut un toast în onoarea Reginei Elisabeta şi a preşedintelui Klaus Iohannis.