Ambasada Marii Britanii: Urmărim îndeaproape propunerile de modificare la CP şi Cpp

Ambasada Marii Britanii a precizat, miercuri, că urmăreşte îndeaproape propunerile de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, subliniind că Parlamentul trebuie să sprijine instituţiile sistemului judiciar şi statul de drept, scrie mediafax.ro.

"Urmărim îndeaproape şi am luat notă de preocupările semnalate referitor la propunerile de modificare a Codului de Procedura Penală şi a Codului Penal", a transmis Ambasada Marii Britanii.

"Aşa cum recomandă raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Parlamentul trebuie să sprijine instituţiile sistemului judiciar şi statul de drept", a mai precizat misiunea diplomatică.

Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) au propus, marţi, în Comisia juridică, un amendament la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală, prin care "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice", înlocuind sintagma ”suspiciuni rezonabile”.

Amendamentul a fost susţinut în şedinţa Comisiei juridice de senatorul PSD Ovidiu Donţu, la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015, şi a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Astfel, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune", s-a modificat, prin amendament, cu următoarea formulare: "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală".

Potrivit motivaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, noua formulare este "mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia".

Senatorii mai consideră că, în vechiul Cod de Procedură Penală, măsura arestării preventive faţă de un acuzat putea fi luată numai "dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală", iar în noul Cod de Procedură Penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014 9 articolul 233) condiţia de probe şi indicii temeinice a fost înlocuită cu cea de suspiciuni rezonabile.