Ambasada Franţei la Bucureşti a infirmat joi informaţiile conform cărora prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloş, ar avea cetăţenie franceză.
Reprezentanţa diplomatică susţine că informaţia referitoare la dubla cetăţenie a lui Dacian Cioloş este eronată.
"Se pare că aceste comentarii se bazează pe textul unui discurs publicat pe site-ul Ambasadei Franţei cu ocazia unei recepţii, care a avut loc pe 5 martie 2015. Această recepţie nu a avut legătură cu domnul Dacian Cioloş, care de altfel nici nu a asistat la ea. În textul publicat pe site-ul Ambasadei, s-a menţionat, printre altele, în versiunea în limba franceză că domnul Dacian Cioloş este 'cetăţean româno-francez' iar în versiunea în limba română că domnia sa are dublă cetăţenie. Această informaţie a fost eronată. Domnul Dacian Cioloş nu are cetăţenie franceză", explică reprezentanţii ambasadei într-un comunicat.
Mai mult, textul respectiv a fost şters joi de pe site.
"Ambasadorul Franţei regretă difuzarea unei informaţii inexacte şi utilizarea acesteia cu scopul de a crea controversă. Ambasadorul prezintă scuzele sale cele mai sincere domnului Dacian Cioloş, prim-ministru desemnat de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis", transmite ambasada, conform Agerpres.