Ambasada britanică prezintă SCUZE pentru fotografia și comendariul afișat pe Twitter în legătură cu INCENDIEREA Casei Albe | FOTO

Ambasada britanică din Washington a prezentat scuze după ce a postat, pe Twitter, o imagine controversată cu un tort aniversar reprezentând Casa Albă, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la incendierea sediului Preşedinţiei americane de către trupe britanice.

Potrivit CNN, citat de Mediafax, Ambasada britanică a postat pe rețeaua de socializare poza un tort în forma Casei Albe, câteva artificii şi steagurile celor două ţări. Comentariul imaginii era "Doar artificii de această dată!"

"Însă nu toată lumea s-a amuzat", scrie CNN. Au fost comentarii prin care diplomații erau atenționați că postarea "este de prost gust la modul extrem".

Pe fondul criticilor, ambasada Marii Britanii a difuzat un alt comentariu: "Prezentăm scuze pentru postarea precedentă. De fapt, intenţionam să marcăm un eveniment istoric şi să celebrăm relaţia puternică de prietenie de acum". Ultima postare conţine şi o trimitere la editorialul scris în Huffington Post de Patrick Davies, adjunctul ambasadorului britanic din Statele Unite.

"Ţările noastre sunt mai apropiate ca niciodată. Departe de a lupta unii cu alţii, militarii noştri participă la operaţiuni comune. Nu mai este nevoie să spunem, dar evenimentele din august 1814 au fost lăsate mult în urmă", a comentat Patrick Davies.

Casa Albă, sediul Preşedinţiei SUA, şi Capitoliul, sediul Congresului american, au fost incendiate de militari britanici în august 1814, spre finalul războiului care izbucnise în 1812 între Statele Unite şi Marea Britanie, relatează Mediafax.