La sfârșitul lunii noiembrie 2017, România era șocată de o triplă crimă care a avut loc în localitatea Apa din județul Satu Mare. Trei oameni au fost măcelăriți la propriu de un criminal, care era nimeni altul decât fiul lor.
Procurorii din Satu Mare au dat publicității rechizitoriul prin care Răzvan Rentea este acuzat de comiterea a trei infracțiuni de omor. Crimele au avut loc în după amiaza zilei de 23 noiembrie și au fost descoperite de vecini abia în dimineața zilei de 24 noiembrie. În Prima fază, procurorii nu au știut cu cine au de a face deoarece familia Rentea era una care nu avea dușmani, fiind oameni civilizați care își vedeau de viața lor. Astfel, cercul de suspecți s-a redus dramatic la o singură persoană, fiul lor Răzvan Rentea, care a fost înregistrat de mai multe camere de luat vederi din comuna, ca fiind prezent la fața locului.
Răzvan Rentea este acuzat că și-a ucis părinți, pe Gheorghe și Niculina Rentea și pe bunica maternă, Viorica Apan.
Probele adunate de procurori arată că Răzvan Rentea și-a ucis familia cu un ciocan de bătut șnițele, iar mobilul crimelor a fost reprezentat de sumele mari de bani pe care acesta le avea față de alte persoane.
Prima ucisă a fost bunica, apoi tatăl, apoi mama
Răzvan Rentea s-a folosit de un ciocan de bătut șnițele pentru a-și ucide părinții și bunica. ACesta juca foarte des la un casinou din Satu Mare sume mari de bani și așa se face că a adunat datorii foarte mari. Răzvan Rentea a fost pompier militar dar a fost obligat să plece din ISU Satu Mare deoarece a fost acuzat de furtul unui portmoneu.
”În seara de 23.11.2017 în jurul orei 18,00, fără a putea fi stabilit în mod cert motivul, inculpatul Răzvan Rentea, folosindu-se de un obiect contondent din bucătăria casei – un instrument de bătut carne cu două capete, i-a aplicat lovituri repetate în zona craniană, bunicii sale, Viorica Apan, cauzând decesul acesteia. Potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. 1626/III/312/19.01.2018, moartea numitei Viorica Apan a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană parieto-temporală dreaptă. În afara leziunilor cranio-cerebrale, la examenul intern al cadavrului s-a mai constatat un traumatism toracic acut închis cu fracturi costale multiple bilaterale, pe mai multe planuri, cele paravertebrale, scapulare, deplasate cu rupturi pleuro-pulmonare şi hemotorace consecutiv. Concluzionăm că anterior loviturilor active repetate cu instrumentul de bucătărie în zona craniană care au condus la decesul victimei, inculpatul Răzvan Rentea i-a aplicat bunicii sale, Viorica Apan mai multe lovituri în zona toracică, cauzându-i acesteia fracturi costale multiple bilaterale”, se arată în rechizitoriu.
A urmat tatăl ...
Ulterior, după ce și-a ucis bunica, Răzvan Rentea l-a vizat pe tatăl sau care se afla în grajdul gospodăriei, unde mulgea o vacă. ”Văzându-l pe tatăl său că intră în curtea imobilului, inculpatul RĂZVAN RENTEA s-a repezit asupra acestuia şi luându-l prin surprindere, i-a aplicat şi lui, cu acelaşi instrument de bucătărie, în zona capului, mai multe lovituri care au condus la decesul numitului Rentea Gheorghe. Conform raportului de autopsie medico-legală nr. 1627/III/313/19.01.2018 moartea numitului Rentea Gheorghe a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană. Dacă în cazul victimei Viorica Apan, autopsia a pus în evidenţă folosirea de către inculpatul Răzvan Rentea a părţii teşite şi tăietoare a instrumentului de bucătărie, în cazul victimei Rentea Gheorghe, autopsia a relevat folosirea de către inculpat a părţii tăietoare, cu muchie, a aceluiaşi instrument de bucătărie”.
A urmat mama ...
Niculina Rentea se afla la muncă în Satu Mare, în momentul în care Răzvan comitea cele două crime.
Procurorii spun că în jurul orei 18:21, inculpatul Răzvan Rentea a sunat-o pe mama sa – Niculina Rentea pentru a afla ora la care pleacă din Satu Mare. ”La ora 18:36, inculpatul a sunat-o din nou pe mama sa, pentru a se asigura că a plecat şi pentru a afla astfel ora aproximativă la care va ajunge în loc. Apa. Aşa se justifică faptul că, la ora 19:00, inculpatul, folosind autoturismul tatălui său – Rentea Gheorghe şi nu al său personal, s-a poziţionat în staţia de autobuz, vis-a-vis de primăria com. Apa, jud. S- M, în aşteptarea mamei sale. Pe parcursul timpului de aşteptare, inculpatul Răzvan Rentea a şters cu un material textil urmele de pe bordul, volanul şi schimbătorul de viteze al autoturismului tatălui său şi a pregătit instrumentul de bucătărie cu care şi-a ucis tatăl şi bunica, acesta fiind mutat din partea stângă, dintre scaunul şoferului şi portiera maşinii pe pedalierul podelei”, se arată în rechizitoriu.
La ora 19:14, după ce Niculina Rentea a coborât din mijlocul de transport care circulă pe ruta Satu Mare – Apa, s-a urcat în autoturismul condus de fiul ei, acesta conducând-o acasă, în curte. ”Înainte ca numita Niculina Rentea să urce pe treptele de la terasa casei, inculpatul Răzvan Rentea, folosindu-se de instrumentul de bucătărie pregătit, a ucis-o aplicându-i mai multe lovituri în cap. Potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. 1628/III/314/19.01.2018, moartea numitei Niculina Rentea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo- cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană parieto – occipitală stânga”.
Criminalul a negat probele
Urmele de la un pantof Lacoste, purtat de criminal au fost găsite în mai multe locuri, în casă dar și în mașina lui Gheorghe Rentea. Apoi, Răzvan Rentea a negat chiar și evidența, în sensul că o cameră publică de luat vederi amplasată în zona stației de autobuz l-a surprins în timp ce își aștepta mama, în mașina tatălui său. Imaginile l-au mai susprins în timp ce ștergea ciocanul de bătut șnițele, de urmele de sânge. Cu toate acestea, Răzvan Rentea a negat că el era în mașină.
Criminalul a negat chiar și desfășurătorul telefonic, în sensul că a vorbit cu mama lui. ”Astfel, în primele declaraţii, date la momentul reţinerii şi arestării, atât în faţa procurorului cât şi a judecătorului, inculpatul a susţinut că a plecat din loc. Apa, jud. S- M, de la casa părinţilor săi, în jurul orei 17:00- 18:00 dar şi că în după-masa respectivă nu a vorbit cu mama sa. Fiindu-i solicitat să-şi dovedească susţinerea cu prezentarea istoricului convorbirilor telefonice din data de 23.11.2017 ( ziua crimei ), inculpatul Răzvan Rentea a susţinut în primă fază că şi-a scăpat telefonul pe jos iar istoricul din ziua respectivă s-a şters, după care a susţinut că el a fost cel care a şters istoricul convorbirilor din data de 23.11.2017. Aceleaşi imagini îl prezintă pe inculpatul cum la ora 19:08, înainte de sosirea mamei sale, îşi face semnul crucii. La ora 19:14, victima Niculina Rentea a urcat în maşina la volanul căreia se afla fiul său, inculpatu”, se mai arată în rechizitoriu.