Editura Evenimentul si Capital

AMANT şi revoluţionar: Hugo CHAVEZ | VIDEO

Chavez_02
Autor: | | 0 Comentarii | 7257 Vizualizari

“Suntem toţi egali, la fel de săraci”, “Toată lumea votează, toţi ai mei”, iar referitor la femei, el obişnuia să îl citeze pe Winston Churchill: „Pe o femeie poţi să o înşeli tot timpul, iar pe două le poţi înşela ceva timp, dar nu poţi înşela trei femei în acelaşi timp. Pur şi simplu nu te lasă viaţa”…Frazele îi aparţin preşedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, care a murit, lăsând în urmă, după cum notează presa internaţională, amintirea spiritului său revoluţionar, atât în viaţă, cât şi în politică şi, de ce nu, o viaţă amoroasă agitată.

Hugo Chavez a fost căsătorit oficial de două ori, a avut o relaţie timp de zece ani cu o amantă, iar prin viaţa lui s-au perindat, mai mult sau mai puţin clandestin, numeroase femei frumoase. Pe care le-a cucerit cu felul său de a fi, expansiv şi jovial.

  • Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a murit de cancer, la 58 de ani
A iubit-o cel mai mult La vârsta de 23 de ani a cunoscut-o pe Nancy Colmenares, cu care s-a căsătorit şi a avut trei copii (Rosa Virginia, María Gabriela şi Hugo Rafael). Puţin mai tîrziu, când încă era căsătorit, a început o relaţie de zece ani cu revoluţionara Herma Marksman. Femeia despre care în popor se spune că a iubit-o cel mai mult, cea pe care a vizitat-o la închisoare, şi care i-a influenţat formarea ideologică. Human Rights Watch denunță abuzurile de putere din Venezuela lui ChavezDar… Cea care l-a cucerit total a fost Marisabel Rodriguez, o jurnalistă din Venezuela.Cu care s-a căsătorit, “mişcare” pe care Herma nu i-a iertat-o niciodată. Marisabel l-a cucerit până la un moment dat. Mai precis, până a divorţat de ea, în 2003 (cu Marisabel a avut o fată, Rosinés). Înainte de divorţ, Marisabel a dat lovitura: un interviu revistei „Estampas”, în care spune că Chavez este „mediocru ca amant”.
  • Povestea de viață a lui Hugo Chavez
Mai degrabă un taur În 2007, atât presa venezueleană, cât şi cea internaţională publicau materiale legate de o presupusă relaţie dintre Chavez şi modelul Naomi Campbell. Celebrul model a mărturisit la un moment dat că „preşedintele nu este o gorilă, ci mai degrabă un taur”. Citiți mai mult: Amazoanele lui Chavez S-au mai perindat prin viaţa preşedintelui stewardesa argentiniană, Alicia Castro, ori regina frumuseţii - Rudy Rodríguez. Zvonurile privind presupusa relaţie dintre Hugo Chavez şi actriţa din Venezuela au ajuns în întreaga lume. Rodriguez a negat şi a explicat că s-a întâlnit cu preşedintele pentru a discuta despre fundaţia sa: "Nu este genul meu de bărbat", a explicat actriţa.
  • Delirantul socialism al colonelului Chavez
Ar fi încercat să le curteze La începutul acestui an, Huffington Post a pus pe tapet viaţa intimă a liderului de la Caracas, adăugând-o la “şirul” cuceririlor preşedintelui pe ambasadoarea Argentinei în Marea Britanie. Printre altele, este amintit faptul că, printre altele, ar fi luat-o de braţ pe Regina Elisabeta pentru a face o plimbare alături de ea şi că a încercat să le sărute pe Regina Sofia a Spaniei şi pe fosta preşedintă din Chile, Michelle Bachelet. Luptă pentru putere, la căpătâiul lui Chavez Potrivit informaţiilor apărute în media internaţională, el ar fi încercat să le curteze, de asemenea, pe jurnalista CNN Patricia Janiot, pe activista Cindy Sheehan, precum şi pe vedeta de televiziune Barbara Walters.Presa notează că, “Chavez a fost un revoluţionar , chiar şi ca amant. Oricum ar fi fost, preşedintele Venezuelei rămâne o personalitate greu de uitat”. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/6NdhkcnXOEA" allowfullscreen="true" frameborder="0" height="418" width="620"></iframe> TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
  • "LE OMORÂM, LASĂ-LE DRACU". Sub umbrela PSD, fostul senator Cătălin Voicu încearcă decapitarea Instanţei Supreme. Se teme de PUŞCĂRIE!
  • Guvernul Ponta, pisic în chestiunea Schengen
  • Cătălina Ştefănescu, parlamentară de lux
ARTICOLE DOCTORUL ZILEI:
  • NU BEȚI alcool cu PARACETAMOL. Vezi ce alte combinaţii de MEDICAMENTE cu ALCOOL şi ALIMENTE ar trebui să eviţi pentru că te DISTRUG
  • Procedura care reduce cu 70% riscul cancerului de colon
TOP 3 ARTICOLE POPULARE PE EVZ.RO:
  • Cum arătau primele telefoane mobile| IMAGINI DE ARHIVĂ cu modelele revoluționare
  • AMANT şi revoluţionar: Hugo CHAVEZ /VIDEO
  • GAFE MONUMENTALE. TOPUL celor mai nepricepuți muncitori. Până și DOREL ar fi invidios | FOTO

Tudor Chirila, reactie HALUCINANTA! Ce a putut sa spuna despre cazul Codrutei Kovesi a DEPASIT orice imaginatie

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 20:34 KOVESI și IOHANNIS. Stăpânii lor vor să transforme România într-un STAT POLIȚIENESC. Acuzații GRAVE 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”