După 33 de ani trăţi la bloc, Luiza Boldizsar şi-a căutat norocul prin Ungaria, unde a lucrat mai mult de un deceniu la câteva ferme. Acolo, a învăţat să vopsească roşii şi căpşune, dar a decis să vină în România şi să-i înveţe pe ţăranii din Sibiu să facă agricultură ecologică.
A pornit la drum cu o fermă mică, de numai 25 de hectare, din care două hectare sunt acoperite cu păşune. Ca să poată obţine certificatul de producător ecologic, Luiza Boldizsar a avut nevoie de doi ani. Acum, în fiecare an, plăteşte circa 2.000 de lei pe taxe şi autorizaţii.
Numai că acestea nu sunt suficiente pentru a-şi vinde marfa la piaţă. Îţi trebuie un dosar stufos şi nervi de oţel ca să aduni toate avizele de care ai nevoie, conform legii.
„Avem un dosar foarte mare, pentru care am avut nevoie de 6 luni ca să îl umplem cu toate actele necesare. De la primărie, ne trimiteau la judeţ, de acolo la primărie. Am făcut foarte multe drumuri, pentru că nu ne putea informa nimeni”, mărturişeşte femeia.
Ca să completeze dosarul, a cheltuit vreo 3.000 de lei. Însă, ca să ajungi să poţi să vinzi în piaţă, ai nevoie de câteva alte certificate şi avize, aşa că micii producători se lasă păgubaşi să încerce să vândă 2-3 kilograme de brânză sau de morcovi în piaţă. În locul lor apar produsele din import sau cele obţinute de marii agricultori. Calitatea produselor nu se ridică însă la nivelul celor vândute de ţărani. „Nu poţi să obţii hrană sănătoasă de la cei care lucrează sute de hectare. Uitaţi-vă la morcovii din piaţă: arată de parcă sunt făcuţi după un şablon! Ca să te duci la piaţă cu câteva kilograme de morcovi, că nu ai de unde să vinzi mai multe, nu îţi permiţi să obţii toate actele de care ai nevoie, nici ca timp, nici ca bani”, explică Luiza Boldizsar, preşedinta EcoRuralis, motivul pentru care marfa ţăranilor români nu ajunge în pieţe, ci este vândută pe la colţuri sau direct speculanţilor.
Ţăranii vor să fie eco, birocraţia nu îi lasă
Asociaţia producătorilor ecologici EcoRuralis are vreo 90 de firme membre, iar numărul ţăranilor care ar vrea să devină „eco” este de aproape 200. Birocraţia îi face să se lase păgubaşi. Mai mult decât atât, legea ţine tot cu peştii cei mari. Dacă un ţăran trece cu bine peste perioada de tranziţie şi obţine certificatul de producător ecologic, are câteva mari probleme. Vecinii săi fie folosesc organisme modificate genetic, fie apelează la ierbicide, pesticide sau îngrăşăminte chimice. Dacă bate vântul, cultura ecologică este contaminată, iar producătorul îşi pierde licenţa. Astfel, eforturile sale se duc pe apa sâmbetei, în vreme ce marele fermier marchează profitul, iar consumatorii mănâncă alimente care nu le fac bine la sănătate.
„Am plecat din ţară în 1990 şi m-am întors în 2001. Am lucrat la o fermă din Ungaria, unde am învăţat să vopsesc roşii. De fapt, se aplică o soluţie chimică pe tulpina plantei şi în trei zile roadele se înroşesc. Nu ai voie să consumi roşiile timp de 14 zile de la vopsire, dar ei le vindeau după trei zile. La fel făceau şi cu căpşunii. Vă daţi seama, că toate aceste chimicale nu au cum să îţi facă bine. Atunci am decis să fac altceva”, povesteşte Luiza Boldizsar motivele care au făcut-o să se întoarcă în ţară şi să se apuce de agricultura ecologică, „un joc care nu este deloc ieftin”.
Vise legate de pietre de moară
În satul Hosman, din judeţul Sibiu, o mână de oameni, printre care şi Luiza Boldizsar, s-au decis să schimbe mersul lucrurilor, să le dea un motiv tinerilor să rămână în curtea lor. Foarte mulţi dintre ei au plecat din ţară, în căutarea unui trai mai bun. Cei care au rămas nu au primit nici sfaturi, nici informaţii despre ce ar putea să facă sau cum ar putea ajunge la banii de la UE.
Asociaţia Hosman Durabil a reuşit să obţină sprijinul Fundaţiei Mihai Eminescu, patronată de moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii, prinţul Charles, şi a cumpărat o moară veche, contruită la 1856. După achiziţia făcută acum 6 ani, a venit vremea ca moara să fie renovată şi modernizată. Pentru că nu aveau bani, membrii Asociaţiei Hosman Durabil au accesat fonduri europene. Pe lângă cele 54.000 de euro, cât este finanţarea europeană, mai au nevoie de cel puţin 20.000 de euro, bani pe care speră să îi adune prin donaţii.
Multinaţionalele şi sănătatea
Până atunci, Luiza Boldizsar luptă pentru modificarea politicii agricole comune (PAC). Ca membră a EcoRuralis susţine Declaraţia Europeană pentru Agricultură şi Alimentaţie. Dacă legiuitorii vor ţine cont de părerile semnatarilor, marile corporaţii şi producătorii de pe alte continente, care folosesc produse interzise în UE, dar îşi vând marfa pe piaţa europeană, vor trebui să se supună unor reguli mult mai dure, menite să întărească poziţia consumatorului şi a producătorului european.
„Fermele familiale durabile crează locuri de muncă şi contribuie la dezvoltarea comunităţilor rurale. Timp de zeci de ani corporaţiile multinaţionale şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) au dominat procesul de luare a deciziilor în politica agricolă şi alimentară. Declaraţia face un apel către oamenii din Europa să regândească politica agricolă şi alimentară, adecvat nevoilor existente. Mai mult, declaraţia cere ca noua PAC să garanteze şi să protejeze dreptul şi capacitatea cetăţenilor de a-şi defini propriile modele de productie, distribuţie şi consum alimentar. Trebuie să gestionăm resursele în mod eficient şi să ne asigurăm că biodiversitatea este protejată”, susţin semnatarii declaraţiei.