Pentru a avea şansa să o întâlniţi pe Corina Chiriac, trebuie să trimiteţi la adresa OP 1, CP 10, Bucureşti, până cel târziu joi, 5 mai 2008 (data poştei), talonul de participare la concurs, completat cu datele dumneavoastră personale şi cu răspunsul la întrebare.
În apropierea Paştelui, Corina Chiriac, una dintre adevăratele doamne ale cântecului românesc, vorbeşte despre credinţă şi despre depăşirea problemelor de zi cu zi.
EVZ TV: Ce mai face Corina Chiriac, cum e viaţa dumneavoastră dincolo de luminile rampei? Corina Chiriac: Vedeţi, eu mă consider o persoană absolut normală. Aşa mă văd, ca fiind o persoană civilă ca oricare alta la mine acasă sau între cei apropiaţi mie. E drept, aceştia sunt puţini, chiar foarte puţini, dar mulţumesc lui Dumnezeu, există şi de fapt asta contează. Mă bucur dacă am de ce, mă supăr dacă se întâmplă ceva rău, mă entuziasmez sau mă enervez, iubesc şi detest, sper şi mă decepţionez. Deosebit la mine ar fi destinul. Iată că de 58 de ani mă străduiesc să fac faţă acestui drum al vieţii! Mai un „hăis“, mai un „cea“, important e că am învăţat să mă lupt, să supravieţuiesc, fără să calc peste cadavrele nimănui! Cu ce probleme vă luptaţi zi de zi? Dacă ar fi să aleg din tot ce am înşirat o singură trăsătură semnificativă pentru mine, aceea ar fi categorică: mă lupt. Cu mecanicul auto care nu-mi repară nici bine, nici la timp maşina mea veche şi dragă, cu care m-am repatriat din California. Cu ţevile de scurgere care, deşi schimbate acum 10 ani, mai scărţâie pe ici pe colo, pe la coturi. Mă lupt cu faptul că nu am piaţă în cartierul în care locuiesc, că primarul a desfiinţat mica piaţă care exista până nu demult, ca să ridice un economat care nu e cu mult mai ieftin decât supermarketul de alături. Mă mai lupt cu kilogramele care încearcă să se redepună de pe unde au fost date jos după un an jumate de dietă şi mă lupt să rămân şi pe restul vieţii cu acelaşi regim, excelent, dar monoton! Există şi lucruri care au venit fără luptă? Un singur lucru: să-mi păstrez sufletul tânăr. Ca un alt ins care locuieşte în mine, sufletul meu se încăpăţânează să rămână aşa, ca la 16 ani. Poate asta mă face să am reacţii neaşteptate: faptul că tratez orice împrejurare exterioară cu reacţia unui tânăr foarte ataşat de viaţă. Probabil de asta mă şi lupt pentru convingeri şi idealuri şi de cele mai multe ori câştig, fie şi cu întârziere, pentru că Scorpionul ştie să aştepte până când ajunge unde doreşte. Spun asta pentru a da o idee utilă altuia poate mai puţin ambiţios sau insistent, poate mai puţin dotat cu speranţă. Viaţa merită orice efort pentru a fi trăită ceva mai bine, iar dacă îţi dă bunul Dumnezeu şi un pic de sănătate, atunci eşti aranjat! În rest, luptă! Cât de necesară e credinţa, cum v-a schimbat? Pentru a vă răspunde aş avea nevoie de încă un interviu, dar voi fi concisă: nici o luptă şi nici o reuşită nu poate avea un final favorabil fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar ajutorul Lui nu vine chiar fără nici o rugăciune! Cine nu poate crede în Dumnezeu să facă o experienţă simplă: să-i ceară lui Dumnezeu un semn că există, dar să-l ceară cu bună- cuviinţă şi cu reala dorinţă de a face cunoştinţă cu El. Nu doar aşa să se afle în treabă. Şi atunci cu siguranţă va primi un răspuns emoţionant, poate chiar atunci când nu se aşteaptă sau nu crede. Foarte important dacă ne gândim că în sufletul fiecăruia dintre noi stau reuşita sau eşecul, forţa sau slăbiciunea, speranţa şi deznădejdea. Dar dacă îl invităm pe Dumnezeu, care „iată, stă la uşă şi bate“ să locuiască în sufletul nostru, atunci vom transforma eşecul în reuşită, slăbiciunea în forţă şi deznădejdea în speranţă! „Cel mai bine mă simt pe un platou TV“ Cum vă simţiţi la emisiunea dumneavoastră de la Naţional TV? Rolul meu în realizarea emisiunii „Să v-amintiţi... duminica“ e în principal de moderator. Emisiunea e concepută de Florentina Satmari, una dintre cele mai experimentate realizatoare de emisiuni TV. În acelaşi timp, rolul meu constă în a lega emisiunea pe platou şi în a-i da viaţă. Nu e puţin lucru. Câteodată, nu e uşor, dar iubesc televiziunea încă de când m-am lansat în martie 1970 - Doamne ce de ani au trecut! - şi cel mai bine mă simt pe un platou de filmare TV. Aţi văzut lumea şi aţi ales să locuiţi în Bucureşti. Cum se vede Capitala prin ochii Corinei Chiriac? Tot aşa cum o vedeam pe la 4, 5 ani, când locuiam în Bariera Vergului şi tata mă aducea acasă cu trăsura, iar eu, sus pe capră, nu lăsam vizitiul să dea cu biciul în cal nici măcar de formă, Doamne fereşte! E plin de gunoaie, populat de oameni nevoiaşi care-şi cară sacoşele peticite către casele nezugrăvite! Spun plin de gunoaie pentru că dacă toate aceste reparaţii stradale absurde nu fac gunoi, atunci nu mai ştiu ce anume îl produce! Peste imaginea de zi de zi adaug ca o imagine holografică amintirile copilăriei, adolescenţei, maturităţii şi de multe ori îmi ajunge. Ce vă inspiră să scrieţi? Ce se întâmplă când muza e îndărătnică? Ce mă inspiră? Viaţa! A mea, a celor din jur, dar mai ales reacţia noastră la Viaţă. Asta mă interesează: cum facem să luptăm cu Viaţa astfel ca să fim noi cei ce învingem până la urmă. Poetul iubit de inima mea, Lucian Blaga, spunea că „Suferinţa încetează când ea devine subiect literar“. Tot el scria într-o minunată poezie: „... şi altoită pe fiinţa mea imensa lume, cu toamna şi cu seara ei mă doare ca o rană...“ Când muza nu e acasă eu o aştept.
EMISIUNILE CORINEI
Muzică pentru toţi
Emisiunea „Să v-amintiţi...duminica“, prezentată de Corina Chiriac, are două ediţii speciale de Paşte. Prima, programată duminică, este dedicată exclusiv muzicii populare. Pe 28 aprilie urmează ediţia cu muzică uşoară, iar dintre invitaţi fac parte Dida Drăgan şi Carmen Rădulescu.
CORINA CHIRIAC, "Strada Speranţei"