Miercuri, Ozana Barabancea, cunoscuta profesoară de canto și solistă de jazz, dar şi vedeta Antenei 1 a făcut publică o imagine în care se văd lacrimile Maicii Domnului şi ale Pruncului Iisus Hristos.

Artista a mărturisit că așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată cu icoana din Mănăstirea Frăsinei, județul Vâlcea. Icoana apare acoperită cu lacrimi de mir.

„Acum, la Mănăstirea Frăsinei, plâng Maica Domnului nostru și însuși Domnul Nostru Iisus. Au mai plâns icoane!

Dar să plângă AMÂNDOI este prima oară. Și e foarte grav!!!! Doamne, ai milă de noi!!!!!”, a fost mesajul postat pe contul ei oficial de Instagram al vedetei de la Antena 1.

Cei care au văzut imaginea au fost de părere că „e semn divin”, „un semn trimis de Sus, în această perioadă grea pentru întreaga omenire, în plină pandemie de coronavirus”.

Uitându-ne la imaginea despre care se spune că vine de la Mănăstirea Frăsinei nu putem să ignorăm mesajele venite dinspre Vatican de-a lungul timpului.

Imaginea de la Mănăstirea Frăsinei

„Papa Francisc în 2019 și Papa Ioan Paul al II-lea în 1999 au reiterat în vizitele lor un fapt vehiculat în tradiția noastră încă din secolul al XV-lea, acela că România este Grădina Maicii Domnului”, se arată pe basilica.ro.

Manastirea Frasinei este singura manastire ortodoxa din Romania unde femeile nu au voie sa intre. Manastirea se afla in comuna Muereasca, judetul Valcea. Din localitatea Ramnicu-Valcea se merge pe drumul national 7 (drumul european 61), inspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, pana in dreptul localitatii Gura Vaii, unde se face stanga, pana in localitatea Muereasca.

In aceasta sfanta manastire, regulamentul Sfantului Calinic, unic in felul lui, de a nu se manca niciodata carne in manastire, de a nu intra niciodata femei si de a se face slujba la miezul noptii pana dimineata, este pastrat cu strictete”, se arată pe crestinortodox.ro.