Povestea vietii lui Mihai Raportaru, primul sef de galerie al echipei Dinamo, se impleteste strans cu ultimele patru decenii din istoria gruparii din Stefan cel Mare.
Mihai Raportaru este un suporter dinamovist special. El a dat tonul la cantecele „cainilor” timp de 22 de ani, din 1968 pana in 1990. A fost primul sef de galerie intr-o vreme cand „cei mai organizati erau rapidistii, fiindca ei erau si club mai vechi si au avut timp sa se „aseze”„.
Pentru romani, Revolutia romana din decembrie 1989 a insemnat eliberarea dintr-o temnita cu zabrele invizibile. Multi au perceput-o concret: mai multe programe la televizor, mai multa mancare, mai multa caldura. Altii au folosit-o pentru a-si inmulti averile deja stranse, dar pe care n-aveau voie sa le etaleze. Destui au inteles ca pot spune, in sfarsit, ceea ce gandesc si simt fara a le mai fi frica. Pentru Raportaru in particular, Revolutia de acum 18 ani a avut ca miza, in principal, eliberarea campionatului de sub tirania Stelei. Mihai Raportaru a facut si primele bannere pentru Dinamo, pe la mijlocul anilor ‘70.
Inventivitatea era conditionata de politica. „Faceam si noi cat permitea epoca”, isi aminteste actualul profesor de tehnologie la un liceu bucurestean. „Gold Georgescu” sau „Gladiatorul Dobrau” erau cele mai nastrusnice inventii. A inceput sa se ocupe de oamenii care veneau regulat la stadionul din Stefan cel Mare in anul 1968. Pozitia sa in tribuna i-a permis sa se imprieteneasca repede cu fotbalistii. In plus, fiind plecat in tara cu diverse delegatii de la serviciu, a putut sa organizeze mai bine si nucleele de „caini” din „teritoriu”. Raportaru are un singur of: stadionul. Nu-i place cum arata, dar, „ce putem face?!”
Finii lui Mircea Lucescu Pe 9 noiembrie 1989, sotia i-a nascut tripleti chiar de ziua ei. „Familia noastra are 5 membri, insa doar doua aniversari. Pe copii i-a botezat Mircea Lucescu intr-o zi cu multa ninsoare afara”. Apropierea de „Il Luce” nu l-a indepartat insa de Cornel Dinu. Cu cateva saptamani in urma, „Procurorul” i-a oferit cartea pe care a lansat-o luna trecuta, „Zambind din iarba”, cu urmatoarea dedicatie: „Unui nobil prieten din galeria noastra. Unde ai disparut?”. Dinu are dreptate, pentru ca Mihai Raportaru nu mai merge la stadion decat la meciuri internationale. „Anul asta am fost doar la partidele cu Benfica si cu Lazio. Si in deplasare, si acasa. Nu mai merg regulat pentru ca nu-mi place in ce s-a transformat galeria lui Dinamo. Sefii de galerie isi trag bani din vanzarea de legitimatii de suporter. Le scriu pe capota masinii, nu dau nicio chitanta... Legitimatiile alea sunt de fapt niste cartoane pe care le poate trage oricine la imprimanta. La deplasarea de la Lisabona ne-au luat bani in plus, explicand ca peste noapte s-a scumpit hotelul...”. Spune ca a cheltuit cu deplasarile dupa echipa bani cu care putea sa-si cumpere doua Dacii.
FANATIC
Un suporter colectionar
Mihai Raportaru are 57 de ani, este in prezent profesor de tehnologie si locuieste pe langa Piata „Progresul”. Casa lui a devenit un altar inchinat clubului din Stefan cel Mare: are sute de obiecte pe care a imprimat sigla clubului Dinamo: pahare, farfurii, cutite, gresia din baie, bibelouri, comoda din sufragerie. Cu toate ca „in casa miroase a Dinamo”, Raportaru nu s-a gandit sa-l imite pe Gheorghe Scurtu, cel care are „muzeul Rapidului in casa” si care locuieste la o aruncatura de bat de Piata Porgresul.
Dinamovistul se lauda ca i-a ajutat pe Dinu si compania sa aiba un look mai occidental pe gazon: „Intr-o zi am adus benzi de 3 centimetri latime, cu trei dungi rosii pe fond alb, „ la Adidas. Le primisem de la niste prieteni de peste hotare si le-am dat croitorului de la club, sa-i faca pe caini sa semene cu „refegistii”„. Dinamo a jucat cu benzile lui Raportaru cusute pe tricori si sorturi timp de doua sezoane, la inceputul anilor ‘70. Cand vine vorba de echipa din zilele noastre, Mihai Raportaru spune ca mijlocasul defensiv Adrian Ropotan e cel mai „caine”. Jucatorul pe care-l iubeste cel mai mult, din intreaga istorie a clubului, ramane totusi Dudu Georgescu.
ALERGIC LA STEAUA
N-a vazut niciun meci televizat al „ros-albastrilor”!
Antipatia fata de Steaua a lui Cristi Borcea, directorul executiv de la Dinamo, paleste cand intra in scena domnul Raportaru. „In toata viata mea n-am vazut niciun meci televizat al Stelei! Cand joaca Steaua, ma uit pe Discovery sau iau somnifere, ca sa dorm. N-am vazut nici meciul Steaua - Dinamo 2-4 din primavara si nici sfertul de finala al Cupei UEFA din 2006, intre Steaua si Rapid”, spune dinamovistul. „In ‘86, cand Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni, n-am deschis televizorul, am aflat a doua zi cat fusese scorul. Ma persiflau si colegii la munca. Mi-a fost ciuda: „Cum dracu’ au batut astia pe Barcelona?”„, rememoreaza Raportaru cu naduf.
CU REGELE
Este membru fondator al Partidului Liberal Monarhist
In ultima parte a anilor ‘80, dominatia Stelei devenise una sufocanta. „Ros-albastrii” au castigat cinci campionate, din sezonul ‘84-’85 pana in ‘88-’89, cu aportul sustinut al lui Valentin Ceausescu.
La Revolutia din decembrie ‘89, bucuria iesirii de sub tirania cuplului Ceausescu s-a impletit pentru unii cu emotia incheierii unei epoci in care fotbalul insemna Steaua si restul lumii.
Raportaru e revolutionar, dar nu vrea sa faca mare caz: „La Revolutie m-am bucurat ca pica Steaua si nu neaparat ca scapam de Ceausescu. Societatea ca societatea, dar mie mi-a parut mai bine ca scapam in sfarsit de dictatura Stelei. Oricum, si fara revolutie si cu revolutie, sistemul tot murea”. Revolutia l-a prins la serviciu, la fabrica Vulcan. A iesit sa strige „Jos Ceausescu!”, desi se daduse dispozitie sa ramana „pe tura de noapte toata lumea”.
„Ce puteau sa-mi faca? Am plecat, ce stiau ei daca ma duc acasa sau la Revolutie?”, spune, curajos, Raportaru. Dupa Revolutie a intrat in politica, fiind printre membrii fondatori ai Partidului Liberal Monarhist, pe 8 ianuarie 1990, la Hotel „Dorobanti”. Regele Mihai a venit insa prea tarziu in Romania si partidul a fost inghitit de CDR.
In afara de insigne cu Dinamo, Mihai Raportaru isi mai umple vitrinele cu medalii regale mostenite de la parinti. Pe vremea lui Ceausescu le-a tinut ascunse in subsolul blocului, sa nu i le gaseasca comunistii si sa-l bage la inchisoare. Nu voia sa repete experienta tatalui sau, care a facut puscarie in Rusia, dupa care a ajuns la Canal si care, in cativa ani, ajunsese de la 90 de ki-lograme la 43.
"La Revolutie m-am bucurat ca pica Steaua si nu neaparat ca scapam Ceausescu. Societatea ca societatea, dar mi-a parut mai bine ca scapam in sfarsit de dictatura Stelei.", Mihai Raportaru, suporter dinamovist
DORINTA
„I-am rugat sa faca blat!”
In sezonul ‘77-’78, Dinamo a avut un an prost, iesind devreme din lupta pentru primul loc. S-au batut atunci la castigarea campionatului FC Arges si Steaua. „Intr-una dintre ultimele etape ale sezonului se intalneau Dinamo si FC Arges. M-am dus la Nelu Nunweiller, antrenorul nostru de atunci, si l-am rugat: „Dom’le, dati-le un punct. Sa ia ei campionatul, sa nu-l ia Steaua!”. Ce sa mai, l-am rugat sa faca blat cu FC Arges! Mi-a zis ca nu se poate, ca nu sunt de acord aia de sus. I-au batut pe FC Arges si a luat Steaua campionatul. Un an mai tarziu ne „ardeau” pitestenii pe noi si ne luau campionatul in ultima etapa. Ne-au batut cu 4-3, iar regretatul Gicu Dobrin a fost senzational. Atunci am simtit cea mai mare tristete ca suporter”.
POVESTE
„Il Luce” voia ca Razvan sa fie impresar
„Stateam intr-o zi cu Mircea Lucescu si ne minunam cat de multi bani se castiga din impresariatul sportiv. In acea perioada el inca era antrenor la Brescia, iar Razvan juca fotbal. Zicea ca ia in calcul sa-l ajute pe Razvan sa-si puna pe picioare o firma de impresariat dupa finalul carierei. Mircea avea o casa prin Stirbei Voda, pe care dorea sa o pastreze ca sa o faca sediul firmei unde Razvan urma sa lucreze. Pana la urma, juniorul a fost prea pasionat de fotbal ca sa intre in afaceri. Si e foarte bine ca e asa”, povesteste Raportaru. Dinamovistul spune ca, pentru el, prioritatile in viata au fost: „1. Dinamo; 2. Familia; 3. Serviciul”. Din prea multa dragoste de Dinamo (fiind mereu plecat cu echipa), Raportaru a esuat in prima casnicie, din care mai are un baiat de 32 de ani, tot „caine pana la moarte”.
VIATA IN ALB-ROSU
Trup si suflet pentru culori
Mihai Raportaru tine cu Dinamo pentru ca i-au placut combinatia de alb cu rosu: „De mic am avut pasiunea asta pentru culorile dinamoviste. In tinerete aveam si pasta de dinti in culorile alb si rosu! Era nemteasca si o aduceau comerciantii sarbi pe la Oravita. Si „Evenimentul zilei” il cumpar tot pentru ca e cu alb si rosu”, spune Raportaru, care se simte cel mai in largul lui in aceasta perioada a anului, cand peste tot sunt Mosi Craciuni in alb si rosu.
„Hagi nu a cooperat niciodata cu Securitatea, asa cum spune Gigi Becali. Gica Hagi nu putea sa primeasca astfel de ordine de la nimeni. Gigi Becali e indrumat sa faca niste greseli imense. Gigi e un copil mare, care se repede si dupa aia ii pare rau.”Emeric Ienei, fost antrenor la Steaua