Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale pe numele altor nouă persoane în dosarul de corupţie de la Mehedinţi, în care au fost deja reţinuţi preşedintele CJ, Adrian Duicu, şeful IPJ, Constantin Ponea, şi şeful organizaţiei PSD, Constantin Popescu.
Potrivit unui comunicat al DNA emis joi, au fost puşi sub acuzare: Adrian Bidilici, persoană care acţionează în numele a două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune; Andreea Loredana Mijache, deţinătoare a două posturi de televiziune; Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin; Daniela Delia Popescu, director al Direcţiei economice din cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi; Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale; Elisabeta Zenovia Rolea, director al Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi; Grigoriţa Feraru, funcţionar public la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi; Silvia Şocîte şi Ştefan Ladislau Mednyasky, secretarul Consiliului Judeţean Mehedinţi. Cele nouă persoane sunt acuzate de instigare la dare de mită, complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.
Informații secrete
În perioada mai - septembrie 2013, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, Daniela Delia Popescu (director al direcţiei economice din cadrul CJ Mehedinţi) şi Doina Borugă (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanţii unui furnizor de echipamente medicale şi ai unei societăţi de leasing) accesul la informaţii care - la acel moment - nu erau destinate publicităţii. Informaţiile reprezentau intenţia reprezentanţilor CJ Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin de a demara o procedură de achiziţie publică, precum şi datele tehnice şi financiare preconizate pentru această achiziţie publică, cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici un folos necuvenit.
Licitație aranjată
Procurorii precizează că folosul urmărit a constat în împiedicarea altor competitori să participe la licitaţia publică ce avea să fie organizată pentru achiziţia publică şi, implicit, în încheierea de către cei doi agenţi economici 'beneficiari ai informaţiilor' a contractelor de achiziţie publică în condiţii financiare avantajoase pentru aceştia şi, corelativ, dezavantajoase tehnic şi financiar pentru autoritatea publică contractantă (Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică) şi pentru CJ Mehedinţi (autoritatea publică locală care urma să asigure finanţarea acestei achiziţii publice). Folosind aceste informaţii, reprezentanţii celor doi agenţi economici au întocmit o 'ofertă' care le era convenabilă, pe care au transmis-o reprezentanţilor CJ Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. Pe baza acestei 'oferte' transmise de cei doi operatori economici şi răspunzând 'cerinţelor' acestora, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin (autoritatea publică contractantă) au întocmit documentaţia de atribuire, care a fost transmisă Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi apoi publicată în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) la data de 13 septembrie 2013. Întrucât au realizat faptul că documentaţia de atribuire publicată fusese 'greşită' (în sensul că nu permitea şi achiziţionarea de servicii financiare, anume încheierea contractului de leasing), aceasta a fost modificată şi publicată din nou în SEAP. Date fiind condiţiile tehnice şi financiare stipulate în documentaţia de atribuire, singura ofertă a fost cea făcută de aceşti doi agenţi economici, ofertă care a şi fost declarată câştigătoare.
Examen trucat
DNA mai arată că, în luna ianuarie 2014, Adrian Duicu i-a determinat pe Silvia Şocîte şi Ştefan Ladislau Mednyasky (secretarul CJ Mehedinţi) să îi pună la dispoziţie unei anumite persoane subiectele pentru un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu în cadrul Direcţiei economice a Consiliului Judeţean Mehedinţi. Având subiectele de concurs, persoana în favoarea căreia a acţionat Adrian Duicu a câştigat concursul, în condiţiile în care se înscriseseră şi alte persoane.
Dedicații de 600 de lei
De asemenea, în cursul lunii decembrie 2013, înaintea sărbătorilor de iarnă, Adrian Duicu şi-a folosit autoritatea şi influenţa conferite de funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi şi de cea de preşedinte al Organizaţiei judeţene Mehedinţi a PSD în scopul de a obţine foloase necuvenite pentru două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune, societăţi pe care acesta le controlează în fapt. Folosul necuvenit obţinut de cele două societăţi comerciale a constat în sumele de bani (aproximativ 60.000 lei) obţinute ca urmare a faptului că Adrian Duicu, prin intermediul suspecţilor Adrian Bidilici şi Loredana-Andreea Mijache, le-a impus tuturor primarilor şi tuturor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere din judeţul Mehedinţi să plătească contravaloarea unor 'urări' care aveau să fie difuzate (sub forma unor anunţuri scrise pe 'burtiera' ecranului) la cele două posturi de televiziune. Fiecare persoană căreia i s-a impus plata unor astfel de urări a trebuit să plătească suma de 600 lei.
Deconturi ilegale pentru funcții
În plus, Adrian Duicu le-a determinat pe Elisabeta-Zenovia Rolea şi Grigoriţa Feraru, director şi, respectiv, funcţionar public al Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în aşa fel încât să favorizeze o anumită societate comercială, controlată în fapt de Duicu. Favorizarea a constat în decontarea unor sume de bani pentru servicii paraclinice. În schimb, Duicu le-a oferit şi asigurat celor două reprezentante ale CAS Mehedinţi foloase pentru persoane din familia lor - detaşarea uneia la Biroul Vamal Porţile de Fier I şi numirea alteia într-o funcţie de conducere în cadrul aparatului tehnic al Primăriei Drobeta Turnu Severin.