Evenimentul Zilei > Sport > Alte două afaceri proaste făcute de Gigi Becali. Noile achiziții, puse pe lista neagră după doar o lună
Alte două afaceri proaste făcute de Gigi Becali. Noile achiziții, puse pe lista neagră după doar o lună

Alte două afaceri proaste făcute de Gigi Becali. Noile achiziții, puse pe lista neagră după doar o lună

Gigi Becali încearcă să scape de atacanții Ivan Mamut și Andrei Dumiter, care nu au avut la dispoziție decât o lună pentru a arăta ce pot.

Ivan Mamut și Andrei Dumiter, atacanții echipei FCSB, nu au reușit să convingă la gruparea „roș-albastră”, iar finanțatorul Gigi Becali încearcă să scape de ei. Pe primul fotbalist, cei de la FCSB au încercat să-l trimită împrumut la Academica Clinceni, dar croatul nu a fost de acord.

Mamut și Dumiter au fost puși pe „lista neagră” de Gigi Becali

Mamut și Dumiter nu mai au șanse să apară prea des în echipa antrenată de Edi Iordănescu. Acolo unde, în situațiile în care vor fi valizi, vor juca Claudiu Keșeru și Constantin Budescu, abia transferați la FCSB. Ivan Mamut a fost adus de la Craiova și a reprezentat o parte din transferul lui Ionuț Vână la CS „U”. Atacantul a evoluat pentru FCSB în patru meciuri, unul singur ca titular, și nu a înscris deloc.

„Nici nu mă interesează să marcheze vreun gol, eu nu vreau un atacant care să marcheze, o singură pretenție am: să nu sară mingea din el!”, spunea Gigi Becali despre Mamut. Însă, el a fost reevaluat și nu mai are loc la FCSB.

Pentru Andrei Dumiter, finanțatorul de la FCSB le-a plătit celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe suma de 350.000 de euro. Bani pierduți, ținând cont că acum fotbalistul nu mai este agreat, iar investiția are șanse mici să fie recuperată de Becali. Dumiter a jucat doar în trei meciuri și nu s-a remarcat cu nimic, conform gsp.ro.

Dragomir anticipează că Becali se va băga peste Iordănescu

În ceea ce privește relația dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu, Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF, prevede că finanțatorul va interveni în curând peste deciziile antrenorului.

„Dacă echipa nu revine pe primele două locuri, sigur se va băga Becali iar, pentru că n-are răbdarea necesară. Sunt banii lui și atunci el spune: Eu am avut dreptate, pe banii mei eu am făcut lucruri bune până acum, iar din cauza voastră am dat înapoi și ia uite ce se întâmplă”, a spus „Corleone” la Digi Sport.

 

 

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: