Conform jurnaliştilor de la spynews.ro, Cristi Voicu și Ramona Lăzuran au împreună o fetiţă de 9 ani, dar au ajuns la concluzia că relaţia lor s-a degradat atât de mult încât cea mai bună soluţie pentru amândoi este despărţirea. Anunţul a fost surprinzător mai ales pentru familiile şi cunoscuţii celor doi. La fel cum a fost şi în cazul divorţului dintre Pepe şi Raluca Pastramă.

Conform sursei citate, totul părea că merge bine în familia lor, mai ales că Ramona fusese cerută în căsătorie cu un inel de 10.000 de euro… Totuşi, aşa cum se întâmplă în cazul multor cupluri, una este imaginea afişată în exterior şi alta este realitatea din interiorul acelei familii.

Voicu este finul lui Laurențiu Reghecampf

Impresarul de fotbal și cunoscutul model Ramona Lăzuran au avut un început de poveste. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere, iar la două luni după prima întâlnire, ea a rămas însărcinată. Aşa cum se va vedea mai departe, a fost un episod care a generat câteva controverse…

Totuşi, căsătoria celor doi nu a fost chiar una dintre cele mai stabile, iar primele indicii în acest sens au venit de la Ramona Lăzuran. Fostul model a dezvăluit că l-a divorţ s-a ajuns după o decizie agreată de ambele părţi, care au stabilit totodată că vor păstra o relaţie cât se poate de civilizată de dragul fetiţei lor.

„Am luat de comun acord hotărârea să ne despărțim. Din păcate, lucrurile care ne separă au depășit lucrurile care ne unesc, astfel ca despărțirea nu a mai putut fi evitată. Cred că am ales o soluție matură și chibzuită. Fiecare ne vom vedea de propriul drum, dar vom avea împreună grijă de fetița noastră, Maia. Pentru mine, el va fi întotdeauna tatăl Maiei, pentru care am tot respectul și admirația”, a spus Ramona spynews.ro.

Ramona a apărut în Playboy

Cea care a aprins imaginaţia bărbaţilor din România odată cu apariţia în celebra revistă Playboy a mai avut şi în trecut probleme care puteau pune capăt căsniciei. Se întâmpla în 2012, când a plecat de acasă din cauza unor discuții aprinse cu soacra. Atunci, în toiul nopţii, şi-a luat şi fetiţa cu ea.

„Nu m-am certat cu iubitul atât de grav încât să mă mut de acasă niciodată. Acum aș fi ipocrită să spun că nu m-am certat niciodată cu partenerul de viață. Din prea multă dragoste și afectivitate față de copilul meu nu am avut puterea să-mi angajez o bonă.

Din păcate s-a ajuns în situația în care să nu am cu cine să-mi las copilul, deși locuiesc cu membri ai familiei în casă”, spunea una dintre cele mai frumoase femei din România în cadrul unei emisiuni TV. La acea vreme, Ramona a comentat şi zvonurile apărute conform cărora fiica ei, Maya, nu ar fi copilul viitorului ei soț.

Voicu, infertil şi totuşi tătic…

„Sunt niște minciuni ordinare! Maya este un copil făcut din foarte multă dragoste, iar impedimentul căsătoriei noastre a fost Maya, pentru că eu am rămas însărcinată la două luni de când l-am cunoscut pe iubitul meu. Nu știu ce a fost din partea lui, un șantaj, o șmecherie, dar din partea lui Dumnezeu a fost o bucurie, chiar dacă nu mi-am dorit în acel moment un copil.

Mi-a spus că el nu poate face copii, că are dovadă de la medic și să stau liniștită”, a completat Ramona. În prezent, fostul ei soţ are mari probleme de sănătate şi se află la internat la Matei Balș.

„Pentru prietenii mei adevărați care se gândesc la cea mai grea perioada prin care trec, vă mulțumesc și iertați-mă dacă pe unii v-am repezit fiind în stările cele mai groaznice. Vă asigur că sunt un luptător şi voi învinge. Viaţa îţi testează câteodată forța şi îi selectează pe cei mai puternici. Vom fi cât de curând posibil împreună prieteni”, a declarat impresarul.

Lăzuran s-a iubit cu Mugur Mihăiescu

În urmă cu 10-12 ani, Ramona Lăzuran era una dintre cele mai curtate femei din ţară, iar asta i-a atras atenţia inclusiv actorul Mugur Mihăescu, interpretul faimosului Garcea. Deși căsătorit, el a avut o relație de aproape un an cu vedeta Playboy. Fiind acuzată că a inventat relația cu el, Ramonaa prezentat sms-uri și fotografii cu Mugur Mihăescu,

„Mie mi s-au făcut toate promisiunile posibile de către Mugur Mihăescu. Îmi spunea că voi avea parte tot ce merită o femeie. Apoi a început să-mi reproşeze mereu că nu vreau să apar cu el pe stradă, pentru că mi-e ruşine cu el.

I-am spus că nu vreau să ies pentru că nu este divorţat, iar eu nu vreau să fiu privită ca o persoană care i-a distrus familia. I-am spus că nu pot sa iau decizii pentru el, ci doar pentru mine. S-a ajuns la momentul în care el a ajuns acasă şi i-a spus soţiei lui: pleci tu din casă sau eu?

Văzând că nu se întâmplă nimic, eu nu am vrut să mai continuăm această relaţie, pentru că a fost o luptă cu mine. Am încercat să apăr pe toată lumea şi să nu fac pe nimeni să sufere”, preciza fotomodelul despre acea etapă din viaţa ei.

Ramona Lăzuran şi Cristi Voicu

sursa: spynews.ro