A trecut și marea întrunire a ONU de la New York, iar subiectul zilei în SUA continuă să fie altul decât reuniunea liderilor planetei.
Pentru America, de bază rămâne povestea implicării lui Donald Trump în politica și acțiunile din Ucraina. Presa sapă pe mai departe după acest subiect, opinia publică își freacă ochii a mirare, căci „probabil puțină lume pricepe tsunamiul declanșat de convorbirea telefonică dintre Trump și președintele ucrainean Zelenski, prima dintr-o serie de dezvăluiri care urmează”, după cum scrie Alina Mungiu-Pippidi, iar comunitatea internațională este paralizată într-o așteptare de gheață.
Într-o oarecare măsură, evenimentele de azi din America se aseamănă cu ce a trăit România „statului de drept” în ultimii ani. Alina Mungiu-Pippidi explică în cel mai recent articol de ce Kievul merge pe un drum greșit, realizând o paralelă cu alegerile decidenților de la București: „Ucraina, sub președintele Ianukovici, era un ținut al băieților deștepți în energie, cum a fost cândva și România, care se îmbogățeau dintr-o piață cu acces privilegiat, jucând între Rusia și sectorul public ucrainean sau, mai simplu, cumpărând ieftin și fără concurență și vânzînd la stat scump și fără concurență. Una din firmele asociate acestei moriști era a fiului vicepreședintelui democrat Joe Biden, un potențial viitor contracandidat al lui Donald Trump. Tatăl său, în acest timp, amenința Ucraina că dacă nu luptă cu corupția le taie banii de ajutor extern etc, fapt acuzat deja la acea vreme de conflict de interese”.
Mai mult, pentru a înțelege mai bine cum a fost stoarsă/ secătuită Ucraina, Alina Mungiu-Pippidi introduce în firul poveștii și numele lui Paul Manafort, care a țesut o adevărată pânză de păianjen pe axa mass-media – firme de consultanță – politicieni: „Donald Trump, pe atunci doar candidat, lucra cu o firmă de publicitate care îi pregătea campania condusă de Paul Manafort și care servise mai mulți candidați republicani și pe președintele Ianukovici (din 2004 în 2014). Asemenea firme au făcut explozie în ultimii zece ani, iar față de firmele de lobby de pe vremuri sunt mult mai periculoase, datorită slăbirii economice a presei occidentale tradiționale. Firme americane și engleze la ora asta cumpără practic spațiu în cele mai mari ziare și reviste din lume pentru promovarea unor clienți dubioși, ca familia Gupta din Africa de Sud, Aliev din Azerbaijan, Len Blavatnik, oligarhul american cu parteneri de afaceri putiniști și așa mai departe. Articole de opinie nesemnalizate ca publicitate apar în ziare de prim rang (ca Financial Times) și televiziunile difuzează documentare produse de agenții de PR. Numele lui Manafort a apărut în ancheta lui Robert Mueller care investiga dacă a fost amestec necuvenit al Rusiei în campania prezidențială americană, întrucît cam greu să servești la președintele pro-rus și la candidatul american în același timp. Manafort a fost condamnat pentru că și-a ascuns banii luați din Ucraina în mare parte, dar nu s-a putut dovedi amestec rusesc - continuă să ia sentințe și azi, toate pe fraudă și spălare de bani. Trump e acuzat că i-ar fi cerut lui Zelensky, noul președinte ucrainean, de nenumărate ori, să îl ajute să construiască o motivație ca să îl amnistieze pe Manafort, dar și să sape să dovedească vinovăția famiiei Biden”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cu bocancii în cultura națională
Tratând țărille unde s-au făcut „intervenții” ca pe niște state vasale, Occidentul nu face decât să calce peste cultura națională cu bocancii plini de noroi. Iar atitudinea de vechil a unor lideri politici de la Washington este binecunoscută atât în România, cât și în Ucraina, scrie Alina Mungiu-Pippidi: „(...) săraca Ucraină e țara din lume, după România și Moldova, unde forțele occidentale s-au amestecat cel mai mult în lupta anticorupție, mai exact o formă a ei, cea represivă, și au condiționat ajutorul extern - existențial în cazul Ucrainei, care are nevoie de bani și arme să țină piept forțelor secesioniste pro-ruse - de diferite măsuri anticorupție foarte specifice și adesea inadecavte.Aceste măsuri au fost demascate de mine și la FMI, și la Banca Mondială, și în Economist, ca fiind absurde, sau chiar dăunătoare (...) Mai mult, s-a cerut repetat ca persoane anti-DNA-ul ucrainean (NABU) să fie date la o parte, iar judecătorii din noua curte să fie numiți de Occident (...) Și Trump, și Biden au cerut tot felul de asemenea schimbări prin justiție, cu totul nefirești ca intervenții într-un stat suveran, iar acum se acuză reciproc de ele, le atribuie intereselor personale, ba chiar democrații au început procesul de suspendare al lui Trump. Pentru cine știe povestea, ea nu arată dec#t cum se poate întoarce contra oricui instrumentalizarea anticorupției – în plus, în țara altora. Dar publicul american aude acum pentru prima dată că președinții americani spun guvernului ucrainean cine trebuie să fie procuror sau judecător. De ce americanii au ales această cale, mai potrivită unei țări ocupate, dar care nu le-a adus succes nici acolo? Unu, pentru că în politica externă americană au tot fost la putere unilateraliști, oameni fără respect și înțelegerea valorii suveranității altor țări, care au considerat normal să îți impui punctul de vedere. Și sub democrați, și sub republicani am avut personaje ca Victoria Nuland, care tot la ucraineni le spunea, când îi replicau că europenii au altă părere decît americanii, că «Fuck UE». Trump recidivează și el, vorbește de rău Germania cu Zelenski. Faceți ce zicem noi, nu europenii etc”.
Dar există și un punct doi în susținerea explicației pe care o oferă, iar acesta este momentul în care Alina Mungiu-Pippidi găsește de cuvință să devoaleze interesele serviciilor secrete, implicate tot mai mult în viața politică a Ucrainei. La fel cum este cazul și în România. „Doi, pentru că în regiuni de importanță strategică precum Ucraina serviciile secrete joacă un rol important, și lor le cam place anticorupția, fiind un fel eficient și netransparent de a influența politica locală, de a controla justiția și prin ea puterea – că azi nu se mai pun la cale atentate, ca pe vremuri. România a fost cazul test. Numai după ce a câștigat Zelenski am văzut că presa americană începe să citeze o conferință de presă de a mea de la Kiev de acum doi ani în care le spuneam să nu aplice modelul românesc. Deși am fost consultată la cel mai înalt nivel, acest punct de vedere a fost, până foarte de curând, minoritar și excentric, parte și datorită entuziasmului orb și neavizat al societății civile pentru mitul Kovesi. Azi, suntem pe dos și americanii îi cer lui Zelenski să își reformeze serviciile secrete – acum doi ani, cei din tabăra pro-NABU îmi ziceau ei mie că Ucrainei îi va merge mai bine ca României, că la ei serviciile nu se vor amesteca etc. Of, of – dacă nu ar fi totul public, în videouri publice sau citate în presă – să nu creadă cineva că e plăcut rolul Casandrei. Dar nici o Casandră nu se aștepta să fie destabilizată America însăși de stupiditatea agresivă a anticorupției ei în Ucraina, unde – deloc întîmplător – un agent CIA s-a hotărât să-l demaște pe Trump, izolînd intervenția lui dintr-un șir mult mai lung și patologic de intervenții dincolo de limită. Trump, ca și Dragnea, are mari probleme cu serviciile – are pînă și un Maior al lui care îl paște și lupta a ajuns pe față”.
Recomandările noastre
