Consiliul Naţional de Coordonare al PNL a validat-o, sâmbătă, pe Alina Gorghiu în funcţia de preşedinte al partidului, scrie Agerpres.
Cei peste 700 delegaţi la reuniune au votat astfel în unanimitate modificările la Statutul PNL prezentate de secretarul general Ilie Bolojan, potrivit cărora partidul va fi condus de un singur preşedinte până la Convenţia Naţională a liberalilor care se va desfăşura la începutul anului viitor.
Participanţii la reuniune l-au validat şi pe eurodeputatul Daniel Buda ca împuternicit la semnarea listelor de candidaţi ai partidului pentru alegerile legislative, votând în acest sens o decizie a BPN al PNL.
La reuniunea liberalilor este prezent alături de conducerea PNL, parlamentari, lideri de organizaţii, şi preşedintele de onoare al formaţiunii, Mircea Ionescu Quintus. Acesta a fost primit cu aplauze la scenă deschisă la intrarea în sala de la Palatul Parlamentului unde se desfăşoară reuniunea.
În cadrul ședinței liberalii vor lansa programul de guvernare în forma definitivă. La reuniunea PNL a fost invitat să participe și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Pe aceeași temă: Vlad Voiculescu invitat la lansarea programului de guvernare al PNL
Gorghiu, deschide lista la Senat PNL Timiș, în locul lui Blaga