Lipsa de viziune și modificările legislative generate de "interese netransparente", precum și subfinanțarea sistemului de învățământ sunt factorii care au condus la o calitate "modestă" a învățământului românesc de astăzi, a declarat copreședintele PNL, Alina Gorghiu.
"Dacă nu vom face această diagnoză corectă a stadiului în care ne aflăm cu educația în România, evident că nu vom putea găsi nici soluțiile potrivite. Și dacă nu vom reuși să schimbăm lucrurile, să ne asumăm într-o oarecare măsură eșecul de până acum, nu vom putea să lucrăm activ pentru a preveni această evoluție", a precizat Gorghiu, conform Agerpres.
Ea a arătat că, dacă PNL consideră că educația este prioritate națională, va trebui să-și asume "în mod concret, în mod clar, în mod ferm, în mod public" alocarea progresivă a resurselor până se va ajunge la 6% din PIB.
"Ce înseamnă 6% din PIB: înseamnă infrastructură mai bună și, evident, dotări mai bune în școli, înseamnă salarii mai mari și formare continuă de calitate pentru cadrele didactice, înseamnă motivarea dascălilor, investiții în motivarea lor și în calitatea actului de predare și, proporțional cu aceasta, va crește evident și nivelul de pregătire a elevilor și studenților. Pentru că, fără profesori și cadre didactice în general, bine pregătite și motivate, niciodată nu vom avea un sistem educațional performant", a mai spus copreședintele PNL.