Alina Gorghiu a ripostat la declaraţia lui Dragnea, care a afirmat că, în cazul în care PSD va câştiga alegerile, va fi dus la îndeplinire sloganul USL.
Alina Gorghiu a ripostat la declaraţia lui Liviu Dragnea, care a afirmat că, în cazul în care PSD va câştiga alegerile, va fi dus la îndeplinire sloganul USL, „Dreptate până la capăt”, iar cei pe care îi consideră responsabili de greşeli vor trebui să „plătească” în instanţă, precum Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, dar şi miniştrii săi.
Preşedintele PNL, Alina Gorgiu, a scris că „campania PSD a intrat în faza pe intimidări, dl Dragnea visează la vremurile când justiția era la cheremul PSD. Dragnea crede că plângerile penale ne sperie, că o campanie agresivă de denigrare a PNL și a lui Dacian Cioloș ne va închide gura, ne va opri din a spune cât de populiști și demagogi sunt pesediștii. Așa au procedat și Năstase, și Iliescu. Același discurs îl au și urmașii lor, Ponta și Dragnea: amenință cu pușcăria, cu plângeri penale, cu represiunea, le e dragă cenzura. Dar românii au știut să reacționeze, prin vot, la brutalitatea lor și la lipsa lor de structură democratică”.
„Nimic nu sună mai fals decât cuvântul ”dreptate” din gura dlui Dragnea. Liviu Dragnea și PSD ne-au arătat de nenumărate ori ce înseamnă dreptatea, în viziunea lor:
Le-au făcut suficientă dreptate românilor din diaspora, în 2014, când i-au împiedicat să voteze.
Le-au făcut dreptate și românilor din comunitățile conduse de baronii PSD, unde știți cât de greu o duc oamenii și cât de bine au dus-o baronii.
Majoritatea PSD le-a făcut dreptate românilor și când i-a pus deasupra justiției pe dl Oprea și pe alți politicieni care au dobândit, prin votul colegilor, imunitate în fața justiției.
Dreptatea PSD, după 11 decembrie, înseamnă un stat al imunităților. Frontul anti-justiție va fi instituționalizat, planul pentru suspendarea Președintelui va deveni realitate; angajamentul României pentru Apărare - 2% din PIB - va fi abandonat, ca și orientarea externă către Vest. De dreptatea prost înțeleasă a PSD-ului românii se pot lipsi”, a mai scris președintele PNL pe Facebook.