Alina Gorghiu l-a atacat pe Liviu Dragnea
Liderul PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi, cu ocazia depunerii listelor de semnături la Biroul Electoral Central, că formaţiunea pe care o conduce sprijină un nou mandat al premierului Dacian Cioloş, în detrimentul lui Liviu Dragnea, liderul PSD, văzut de social-democraţi ca un posibil viitor prim-ministru după alegerile parlamentare.
Gorghiu a explicat că Liviu Dragnea nu poate ocupa fotoliul de la Palatul Victoria din cauza condamnării cu suspendare pe care a primit-o în Dosarul Referendumului.
„Nu facem altceva decât să aratăm că poţi avea încredere în România dacă este condusă de oameni cinstiţi, nu de oameni penali. Sunt mâdră că PNL acoperă tot ce înseamnă partea de oameni foarte bine pregătiţi şi integri, două condiţii care fac diferenţa faţă de alte liste (n.r. – pentru alegerile parlamentare). Bucureştenii vor vedea această diferenţă. O precizare care ţine de viitoare legislaţie electorală este firească, pentru ca toţi să aibă posibilitatea să intre într-o competiţie electorală fără să existe cenzura semnăturilor. Ar trebui să ne aşezăm cu toţii la masă şi să decidem schimbarea acestei condiţii pentru că strâgerea a 200.000 de semnături înseamnă foarte, foarte mult. Primul pas pentru viitorul României, un viitor integru, înseamnă orice altceva decât un premier condamnat la Palatul Victoria.
Despre sloganurile de campanie asemănătoare cu cele folosite de PSD
Credeam că nu trebuie să explic un slogan. Este voită aceasta preluare, pentru că noi credem că orice care înseamnă încrederea în România, se face cu oameni cinstiţi. A folosi orice slogan care presupune patriotism, este o înşelătorie care se plăteşte. Noi am înţeles mesajul că în România, reforma, ideea de mers înainte, nu pot fi gestionatae decât cu oameni oneşti. Sunt convinsă că toţi oamenii cu care mergem azi în campanie, vor reda încrederea în administraţie şi Parlament.
N-am stabilit nimic cu privire la şedinta Consiliului Naţional. Încă există ţinte pentru PNL la nivel naţional, însa nu o să încep nicio licitaţie publică şi nu o să explic care sunt ţintele şi strategia, pentru că asta ţine de bucătăria internă a partidului.
Despre demisia în cazul eşecului la alegerile parlamentare
Un lider responsabil îşi dă demisia. Este un gest de bun-simţ. Deocamdată, nu-mi pun problema demisiei, ci pe cea a intrării la guvernare cu un premier care poate continua reformele pe care le-a început versus cu unul care nu ştie decât să reînnoaiscă vechile garnituri”, a declarat Alina Gorghiu în faţa jurnaliştilor.