Evenimentul Zilei > Politica > Alina Gorghiu sare iar în apărare lui Florin Cîțu: „E musai să aibă zeci de dosare până la Congres”
Alina Gorghiu sare iar în apărare lui Florin Cîțu: „E musai să aibă zeci de dosare până la Congres”

Alina Gorghiu sare iar în apărare lui Florin Cîțu: „E musai să aibă zeci de dosare până la Congres”

Alina Gorghiu îi ia din nou apărarea premierului, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora Florin Cîţu ar avea un al doilea dosar în SUA. El a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie de peste 6.600 de dolari de pe un card de credit.
Alina Gorghiu a reacţionat pe social media după ce a apărut noi informații despre al doilea dosar al lui Florin Cîțu în SUA: Știu că e musai să aibă zeci de dosare până la Congres, a scris senatoarea PNL.

 „Eu știu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanțe americane, că speța civilă a fost respinsă, iar firma nu a depus vreo altă solicitare.

Alina Gorghiu explică faptul că premierul nu a știut de proces, iar cererea pentru chemarea în judecată a fost respinsă

Adică există cineva care te dă în judecată, tu nu știi, că nu te anunță nimeni, cererea lor este respinsă, iar tu rămâi cu denigrările.
Sau nici justiția americanilor nu mai e bună zilele acestea?
“Documentul instanţei semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speţa civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîţu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîţu, respectiv pe 24 februarie 2009”, scrie Alina Gorghiu pe contul personal de Facebook.

Reamintim că a apărut în spaţiul public informaţii, potrivit cărora actualul premier ar mai avea un dosar în instanţa din SUA. La 6 ani după plecarea din SUA, Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de peste 6.600 de dolari de pe un card de credit. Cazul a fost însă respins temporar pentru că actualul premier nu a fost de găsit la acel moment, iar firma de recuperare nu a mai redeschis ulterior procesul civil.

Premierul Florin Cîțu are încă un dosar în Statele Unite, pentru o datorie neplătită

La 6 ani după plecarea din SUA, pe 21 iulie 2008, Florin Cîțu a fost chemat în judecată în instanța din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.

Mai multe date despre dosarul 2: Întrebat în conferința de presă susținută sâmbătă dacă știe de a cest dosar, Florin Cîțu a negat că ar exista așa ceva.

21 noiembrie 2008 – 24 februarie 2009: Judecătorul Steven Van Marel mai acordă 3 luni firmei de recuperare ca să-l notifice pe Florin Cîțu despre proces, Florin Cîțu nu este de găsit și, după 7 luni de la chemarea lui Cîțu în judecată, judecătorul respinge temporar cazul.

Firma de recuperare n-a mai redeschis procesul civil. În perioada evenimentelor din instanța americană, Florin Cîțu era director Piețe Financiare la ING Bank România.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: