Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, a declarat în cadrul unei emisiuni că Tăriceanu a fost cel mai potrivit preşedinte pentru PNL.
Alina Gorghiu a vorbit duminică, în cadrul unei emisiuni, despre politicieni şi situaţia politică actuală.
Aceasta susţine că şi-ar fi dorit ca Tărcieanu să fi fost altfel, însă consideră că a fost cel mai potrivit preşedinte al PNL.
În ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, liberala s-a rezumat la a spune un singur cuvânt: “trecut”, iar atunci când a fost întrebată de Gabriel Oprea, aceasta a răspuns prin “perspective de construcţie”.
Modelul său în politică este Mona Muscă şi referitor la Klaus Iohannis, Gorghiu susţine că nu a avut niciodată o dispută aprinsă cu acesta.
Copreşedintele PNL a declarat că nu îşi doreşte să candideze la Primăria Capitalei, însă crede că daca Traian Băsescu va candida, va fi un eşec pentru el şi îşi va arăta neputinţa.
Întrebată dacă ar fi de acord cu o intervenţie militară occidentală contra ISIS în Siria, aceasta susţine că astfel de exerciţii sunt deja în derulare, dar nu se vede finalul acestui demers.
De asemenea, Alina Gorghiu a declarat că a pledat mult timp pentru eliminarea vizelor americane, însă o dezbatere intensă pe această temă va avea loc cu noul ambassador al SUA în România.
“Mâine, ambasadorul SUA îşi prezintă scrisorile şi va fi în societatea românească sigur o dezbatere intensă cu noul ambasador pe această temă, eu am pledat pentru eliminarea vizelor de foarte multă vreme”, a declarat Gorghiu la Digi24.