Alegerile parlamentare din toamnă au ca miză consolidarea parteneriatului cu SUA, NATO şi UE în noul context creat după Brexit, iar românii vor trebui să opteze între PNL, "singurul partid care priveşte spre vest", şi cei care vor să frâneze lupta împotriva corupţiei,crede liderul PNL Alina Gorghiu.
"România trebuie să-şi consolideze parteneriatul cu SUA, NATO şi UE, în noile realităţi europene. Alegerile de la sfârşitul anului sunt esenţiale. Îi îndemn pe români să aleagă doar partidele cu o orientare fermă euroatlantică. Cei care vor să frâneze lupta împotriva corupţiei şi nihiliştii politici nu fac altceva decât jocul curentelor antioccidentale, chiar şi involuntar. PNL, cu bune şi cu rele, este singurul partid din România care priveşte doar spre Vest", a scris copreşedintele PNL pe pagina sa de Facebook, potrivit Mediafax.
Gorghiu mai spune că britanicii nu ar fi votat la referendum în cunoştinţă de cauză, unii dintre ei realizând abia acum care sunt consecinţele ieşirii din UE şi regretând decizia, iar românii nu-şi permit un astfel de lux: "În cazul Marii Britanii, o ţară întreagă a fost ţinută în beznă în faţa întrebării „ce câştig vs. ce pierd?” Este ceva extrem de rar în istorie şi niciodată nu s-a terminat bine. Unii îşi regretă azi votul, realizând că au căzut în capcana unor politicieni iresponsabili. Noi, în schimb, nu ne permitem luxul unui astfel de regret. De aceea în toamnă, poate în alţi termeni, despre asta va fi vorba şi în cazul nostru: realităţi paralele vs. luciditate".