Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, astăzi, în dosarul în care Alina Bica, fostă șefă a DIICOT, și Șerban Pop, fost șef al ANAF, sunt acuzați de fapte de corupție în legătură cu clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.
La ultimul termen, un procuror al DNA a cerut magistraţilor condamnarea Alinei Bica la închisoare cu executarea pedepsei. Reprezentantul DNA le-a spus judecătorilor că, la pronunţarea sentinţei, trebuie avut în vedere că Alina Bica avea calitatea de magistrat la momentul comiterii faptei. Procurorul a mai cerut confiscarea a 17.500 de euro de la Alina Bica şi menţinerea sechestrului pentru recuperarea acestei sume.
În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Alina Bica a spus că nu poate accepta să fie condamnată pentru o sumă de bani pe care nu a primit-o.