În urmă cu două zile, avocatul Doru Trăilă a anunţat că Alina Bica a depus o plângere penală împotriva Laurei Codruţa Kovesi şi a procurorului Gheorghe Popovici, cel care a instrumentat unul din dosarele fostei şefe a DIICOT. Bica îi acuză pe cei doi de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Plângerea ei ar putea părea o simplă fumigenă şi un gest disperat, dacă nu ar fi susţinută de afi rmaţiile unor „clienţi” DNA, date în faţa judecătorilor.
Practic, Alina Bica acuză faptul că, în timpul instrumentării dosarului în care este acuzată de fapte de corupţie în favoarea omului de afaceri Horia Simu, „au fost comise o serie de abuzuri şi nereguli, ce se circumscriu unor fapte de natură penală. Procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA Gheorghe Popovici, cu acordul şi cu sprijinul Laurei Codruţa Kovesi, la data săvârşirii faptelor Procuror şef al DNA, a încercat prin promisiuni şi ameninţări să-l determine pe martorul denunţător Mihăilescu Florentin Ionuţ şi pe inculpatul Simu Horia să ofere declaraţii mincinoase în ceea ce mă priveşte, referitor la pretinsele infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu. Aceiaşi procurori au trunchiat în mod fals anumite convorbiri telefonice purtate de mine cu martorul denunţător Mihăilescu Florentin Ionuţ, inducând în eroare instanţa de judecată pentru emiterea mandatului de arestare în ceea ce mă priveşte”.
Fosta şefă a DIICOT îi mai acuză pe cei doi de cercetare abuzivă pentru că au procedat la adunarea materialului probator prin ameninţări, şantaj şi promisiuni de netrimitere în judecată.
Dosarul a fost declanșat pe baza unui simplu denunţ
În dosarul la care face referire Alina Bica ea este judecată alături de omul de afaceri Horia Simu şi un fost şef ANAF, Şerban Pop, pentru fapte de corupţie. Potrivit rechizitoriului DNA, în 2014, Şerban Pop ar fi primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, pentru a interveni la conducerea DIICOT, în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri.
Urmărirea penală împotriva celor trei a pornit la finalul lunii august 2015, iar dosarul a fost declanşat pe baza unui denunţ formulat de fostul consilier al Alinei Bica, fostul poliţist judiciar Ionuţ Mihăilescu. În ianuarie 2017, în primă instanţă, Bica a fost condamnată la 3 ani şi şase luni de închisoare în acest dosar, iar la finalul acestei luni se aşteaptă sentinţa finală.
Denunţătorul s-a răzgândit în faţa judecătorilor
Alina Bica a fost reţinută în 1 septembrie 2015 de DNA şi apoi aruncată în arest timp de 53 de zile, în baza unui denunţ formulat de fostul ei consilier Ionuț Mihăilescu.
Anchetat în dosarul ANRP 2 alături de Alina Bica, Mihăilescu şi-a adus brusc aminte că ar fi intermediat o pretinsă mită pe care ar fi luat-o fosta şefă a DIICOT. Numai că Mihăilescu s-a răzgândit între timp. În iunie 2016, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte, denunţătorul Alinei Bica nu şi-a mai susţinut declaraţiile date în faţa procurorilor DNA.
El a explicat că a făcut denunţul pentru a scăpa de cercetarea penală în dosarul ANRP 2. Numai că Mihăilescu şi-a luat ţeapă de la DNA. „În celălalt dosar penal, am iniţiat demersuri pentru a stopa cercetarea penală împotriva mea prin încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus Mihăilescu în faţa judecătorilor.
A dispărut suspiciunea că ar fi comis o infracţiune
După termenul în care principalul martor a refuzat să îşi mai susţină denunţul, judecătorii au decis să revoce măsura controlului judiciar în cazul fostei şefe DIICOT. Ba mai mult, judecătorii au constatat că nu se mai susţine nici măcar suspiciunea că Alina Bica ar fi comis o infracţiune.
„Reevaluând situaţia inculpatei Bica Alina Mihaela, în acest stadiu procesual, în raport cu poziţia procesuală exprimată, la acest termen de judecată, de martorul denunţător Mihăilescu Ionuţ Florentin, de refuz de a da declaraţie în faţa instanţei, Înalta Curte consideră că aceasta este de natură a aduce atingere rezonabilităţii suspiciunii că inculpata Bica Alina Mihaela a săvârşit o infracţiune, depoziţia martorului denunţător fiind importantă în economia mijloacelor de probă administrate în cauză”, au motivate judecătorii faptul că i-au ridicat fostei şefe DIICOT controlul judiciar.
Lui Horia Simu i s-a promis libertatea ca s-o înfunde pe Bica
Un alt personaj important al dosarului, şi invocate de Bica în plângerea ei împotriva Laurei Codruţa Kovesi, este omul de afaceri Horia Simu. Acesta a susţinut în faţa procurorului DNA, în vara anului 2015, că Şerban Pop, fost şef ANAF, i-a cerut 1,5 milioane de euro pentru cineva din conducerea DIICOT, urmând ca în schimbul banilor să scape de un dosar instrumentat de Alina Bica şi Codruţ Olaru.
Pop i-ar fi cerut de mai multe ori aceşti bani pe parcursul anului 2014. Partea ilogică a acestei poveşti este reprezentată de faptul că dosarul de la DIICOT de care ar fi trebuit să scape Simu era deja finalizat de procurori cu netrimiterea în judecată.
Practic, omul de afaceri ar fi trebuit să dea 1,5 milioane de euro pentru a scăpa de un dosar penal care era deja închis. El a susţinut că a apucat să îi dea lui Şerban Pop aproximativ 220.000 de euro. Numai că în luna mai a acestui an şi Simu s-a răzgândit şi a povestit în ce context i-au fost luate declaraţiile de către procurorul DNA.
Omul de afaceri a fost arestat preventiv la începutul lunii iulie 2015, într-un alt dosar, fiind acuzat că a încasat ilegal, cu ajutorul conducerii ANRP, aproximativ 84 de milioane de euro.
Specificăm faptul că ANRP era condusă în perioada invocată de procurori de Ingrid Zaarour, Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraş şi Ionela Mihaela Nicolescu, inculpaţi şi ei în dosar. În timpul arestului preventiv Simu a fost dus la DNA pentru a da declaraţii împotriva Alinei Bica, în schimbul denunţului urmând să obţină libertatea.
DNA a vrut denunţ şi împotriva lui Codruţ Olaru
„Atât la parchet cât şi la instanţa de fond am spus că inculpatul Pop Şerban mi-a relatat că suma de bani respectivă trebuie dusă la cineva din conducerea DIICOT. Nu mai menţin această afirmaţie din declaraţiile anterioare pentru următoarele motive: am dat declaraţie la parchet după ce am fost scos din arest şi 3 zile consecutiv ţinut în anchetă timp de 12 ore, 10 ore şi respectiv 11 ore.
Procurorul de caz, domnul Popovici mi-a propus 2 soluţii. O primă soluţie aceea de a rămâne martor în cauză dacă aş fi fost de acord să îi denunţ pe procurorii care au dat soluţie în dosarul aflat pe rolul DIICOT şi care viza cauza CUPROM, respectiv pe procurorii Olaru Codruţ, Purcarin Cătălin şi Bica Alina. Neştiind nimic despre aceşti procurori am refuzat să dau curs solicitării procurorului. A doua soluţie propusă de procuror a fost în sensul că „dacă scriu că banii ar fi ajuns la cineva din conducera DIICOT” nu se mai dispunea o altă propunere de arestare preventivă. Acesta este contextul în care am făcut afirmaţia referitoare la cele relatate de inculpatul Pop Şerban, în sensul că suma de 1.500.000 euro urma să ajunga la cineva din DIICOT, afirmaţie pe care nu o mai menţin şi care nu este reală”, a spus Simu în faţa judecătorilor, în luna mai a acestui an.