Alina Bica amenință: Voi prezenta un document exploziv

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a anunțat, joi seară, prin intermediul avocatei sale că va prezenta un document care poate schimba cursul dosarului în care este acuzată.

Apărătoarea Alinei Bica a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că este vorba despre un act probatoriu care face referire și la ceilalți inculpați din dosar. Aceasta a acuzat, totodată, și “niște presiuni care se pun din toate părțile”, conform stiripesurse.ro.

"Documentul poate schimba cursul dosarului. Îl poate schimba radical chiar şi am această speranţă, că acest document va lămuri foarte multe lucruri. Doamna Bica nu va face niciun denunţ niciodată, pentru că nu are despre cine să vorbească, doamna Bica nu este scriitoare. Este vorba de un document probatoriu referitor la aspecte foarte importante din dosarul în care nu numai dânsa, ci şi ceilalţi inculpaţi, sunt încarceraţi. Va duce la aflarea adevărului, ajută foarte mult, într-o proporţie foarte mare", a anunţat avocata Alinei Bica.