Alin Petrache, șeful COSR, a vorbit despre Jocurile Olimpice de la Rio și a anunțat că-și asumă responsabilitatea pentru eșecurile sportivilor români. Oficialul a precizat că va urma o analiză serioasă, făcut de membrii Comisiei Tehnice.

„Doresc să îmi asum în fața opiniei publice din România, ca președinte al COSR, neîndeplinirea obiectivului la această ediție a Jocurilor Olimpice — Rio 2016. Analiza responsabilităților, a rezultatelor și a pregătirii competiției o vom face, așa cum este normal, în cadrul Comisiei Tehnice, pe care o voi convoca în cel mai scurt timp statutar posibil. În prima ședință a Comitetului Executiv, personal, și sper că întreaga echipă de conducere, să ne depunem mandatul în fața celor ce ne-au ales, pentru ca analiza activității să nu fie blocată din considerente ierarhice, de funcție. Poate că Jocurile Olimpice de la Rio vor fi borna care marchează sfârșitul unui drum în sportul românesc și, în același timp, un nou început, o schimbare structurală, profundă, a acestuia; o racordare legislativă, financiară și funcțională a sportului românesc la realitățile lumii sportive ale secolului al XXI-lea. Sportul românesc este astăzi blocat în cadrul legislativ și organizatoric al României anilor '70-'80 din secolul trecut. Performanțele individuale, eforturile remarcabile ale unor sportivi și tehnicieni, sacrificiile acestora și ale familiilor lor nu pot suplini, la nivel național, un sistem sportiv depășit, anacronic'', a spus Petrache.

Te-ar putea interesa și: