Jumătatea trupei Alice in Chains, solistul William DuVall şi basistul Mike Inez au povestit duminică, pentru Evz, înainte de a urca pe scena Tuborg Green Fest presented by Sonisphere, de la Romexpo, de ce au aşteptat atâţia ani ca să coopteze un nou solist, cum se simt să fie incluşi între cei patru grei ai rock-ului, Metallica, Antrax, Megadeth şi Slayer cum văd Rammstein şi show-ul lor dar şi despre ce mai înseamnă grunge-ul azi.
Toodată, ei au vorbit despre renaşterea trupei - tema principală a albumului "Black gives way to blue" lansat în septembrie 2009 după 14 ani de pauză.
Drumul spre concertul din Croaţia v-a obosit. Cum a fost cel spre România? Mike&William: A fost un drum lung. Ne-a luat vreo patru ore să ieşim din Turcia, apoi am ajuns în România şi am fost blocaţi în trafic, cam asta a fost prima impresie despre România, dar, una peste alta, a fost grozav. Toate fac parte din călătorie. Ideea e că nu am ajuns obosiţi. Am fost întâmpinaţi foarte frumos, oamenii sunt drăguţi şi chiar vom mai sta câteva zile în România, vrem să facem şi ceva cumpărături, apoi ne vom îndrepta către Stockholm,unde iarăşi, după concert, vom avea o zi liberă, să ne relaxăm.
Cum vă simţiţi să fiţi prinşi în mijlocul celor patru grei ai rock-ului,Metallica, Antrax, Megadeth şi Slayer ? Mike: Noi am mai cântat "între ei", în Praga.Am urcat pe scenă după Megadeth şi înainte de Slayer.Ne-au pus chiar în mijlocul lor la festival.
William: Eu zic că festivalurile astea sunt foarte tari pentru că reprezintă printre puţinele moduri în care reuşim să ne vedem cu toţii.Separat, fiecare munceşte tot timpul anului, la album, la conceptul de concerte...
Mike: Avem prieteni peste tot. Ne bucurăm mereu să revedem Metallica. Ne ştim de 20 de ani şi chiar suntem buni prieteni cu toţii.Plus că întâlneşti mereu oameni noi şi ok. Solistul de la Rammstein, spre exemplu, mi-a dat un medicament homenopatic pentru că eram puţin răcit, este chiar folositor să întâlneşti oameni noi, să discuţi.Show-ul Rammstein este uluitor.Nu am văzut niciodată aşa ceva.
De ce aţi aşteptat atâţia ani ca până să cooptaţi un nou solist? Mike: Pentru că nu ne-am gândit că noi chiar ne vom reuni.Probabil că aşa a fost momentul, toate s-au întâmplat la timp.Noi ne-am înfiinţat trupa ca pe o familie.Şi ne-a luat ceva timp să ne hotărâm să înlocuim, pentru că moartea lui Layne ne-a afectat foarte mult. Am pierdut un frate.Tema ultimului album, "Black gives way to blue" , lansat anul trecut, este chiar renaşterea pentru că, atunci când am pornit în turneu nu ne-am gândit că vom face şi un album, am zis că vom cânta pentru ultima oară piesele, pe care i le-am dedicat lui, şi, de fapt ne-am dat seama că totul s-a transformat într-un nou început, am realizat că toţi patru avem ceva şi că am avut suportul publicului.Toate show-rile pe care le-am avut în 2006 ne-au demonstrat că trebuie să intrăm în studio şi să înregistrăm.
Dar un nou album? Mike: Sperăm să ne apucăm şi de unul nou.Deocamdată îl mai promovăm pe acesta şi dacă melodiile pe care le vom face în continuare vor fi bune le vom pune pe album, dacă nu, nu.Ţineţi-ne pumnii.
Cum vă simţiţi, de obicei, înainte de un concert? William: Concertul în sine e partea cea mai bună a zilei pentru mine.Să urc acolo pe scenă, să-mi iau chitara, să-i văd pe toţi că s-au adunaţi în faţa scenei.Turneul ăsta este genial pentru că am reuşit să ajungem în ţări în care n-am mai fost până acum, ca şi aici în România.
Este un fel de reafirmare a faptului că faci muzică.Este interesant să ajungi într-o ţară în care modul de viaţă al oamenilor este diferit faţă de al tău şi , în momentul în care urci pe scenă, să simţi că ei sunt la fel ca tine.Cu cât mă îndepărtez de casă, cu atât trăiesc mai intens faptul că oamenii apreciază muzica noastră.S-a văzut asta şi la Istanbul, şi în Bulgaria, unde am concertat înainte să ajungem în România.
Cum aţi defini moştenirea grunge-ului? William: Cred că grunge-ul a fost etichetă, o strategie inventată de cineva.Pe oricine ai întreba, nimeni nu ar admite să spună că fac sau au făcut parte dintr-o trupă de grunge.Toate trupele rock sună diferit, Alice in Chains sună diferit, Nirvana suna diferit, Soundgarden, Pearl Jam, toate sună diferit.Cred că a fost o perioadă istorică foare tare şi dacă te uiţi pe harta SUA, o să vezi că trupele de aici şi-au creat un stil propriu înainte să ajungă să lucreze cu casele de discuri şi să-şi câştige existenţa prin muzică.