Evenimentul Zilei > Justitie > Alice Drăghici îi ia apărarea Laurei Vicol. Ce spune reputatul avocat
Alice Drăghici îi ia apărarea Laurei Vicol. Ce spune reputatul avocat

Alice Drăghici îi ia apărarea Laurei Vicol. Ce spune reputatul avocat

Atacuri din toate părțile după ce avocatul și deputatul PSD Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă a fost votată, joi, în funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. În sprijinul său a sărit avocata Alice Draghici.

Laura Vicol a devenit prima femeie președinte la Comisia Juridică din Camera Deputaților.

Alice Drăghici a declarat că este foarte greu să fii avocat penalist, fiindcă deranjază dacă ai curajul să preiei dosare „grele”. Mai mult, ea afirmă că trebuie făcută o distincție clară – „nu ne confundați cu clienții noștri”.

„Fiecare persoană este o ființă umană care are dreptul fundamental la apărare”

„De câțiva ani asist cu tristețe la lupta unui sistem întreg împotriva avocaților penalisti care au curajul, stomacul, tăria și îndârjirea de a prelua dosare “grele” cu nume puse pe tablă infamiei și a violenței.

Avocații penaliști nu apară îngeri și nici nu își însușesc infracțiunile comise de cei ale căror drepturi le apară. Da, într-o societate democratică așa cum ne place să o spunem de fiecare dată, fiecare persoană este o ființă umană care are dreptul fundamental la apărare. Procurorul acuză, avocatul apară însă judecătorul este cel care decide vinovăția sau nevinovăția celui aflat în față să. Sunt de notorietate cazurile în care avocații penaliști fac muncă de cercetare, ei înșiși căutând probe și martori care pot dărâma construcția acuzării.

Când un sistem te vrea îngenuncheat cu siguranță reușește. Însă avocați că Robert Roșu și Laura Vicol au reușit să se ridice prin lupta așa cum au făcut-o în toate dosarele lor. Nu întâmplător am menționat-o pe Laura, colegă și prietenă de 20 de ani, că și mine a luptat și lupta pentru dreptate. E greu să fii femeie avocat penalist, să știi să urci și să coborî la nivelul clienților pe care îi reprezinți, inclusiv să le vorbești pe limba lor.
Însă țintă pusă pe această mama a trei copii e dureroasă pentru oricine.
Și eu sunt avocat penalist, și eu sunt femeie, și eu sunt mama.

Nu va onorează să publicați rechizitorii de acum 17 ani pentru a încerca lamentabil să împroșcați cu noroi o carieră de 21 de ani de avocatură a unei femei care niciodată nu a fost nici măcar cercetată pentru lipsa de integritate în exercitarea profesiei de avocat.
Avocații penalisti deranjează, știm cu toții. Dreptatea pentru care lupta în respectarea legii și a drepturilor celor pe care ii apară, echilibrul și mai ales profesionalismul avocaților penalisti întotdeauna au deranjat. Însă nu ne confundați cu clienții noștri. Care sunt nevinovați până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești.

Una de a noastră, cu care am mâncat pufuleți din aceeași pungă și am băut cafea de 2 lei de la aparat, a ajuns președinta comisiei juridice din Camera Deputaților.
Suntem avocați!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Alice Drăghici.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: