Alianța Vestului are sediu. La Timișoara

Alianța Vestului prinde contur din ce în ce mai mult. Ieri, în ședința Consiliului Local de la Timișoara, s-a votat un proiect de hotărâre prin care Alianța Vestului primește un sediu, în municipiu, în Piața Libertății, mai exact în clădirea cunoscută drept ”Primăria Veche”. Este vorba de un spațiu cu patru încăperi, aflat la etajul întâi al clădirii.

Alianța Vestului va funcționa ca asociație de dezvoltare intercomunitară, pentru a putea atrage fonduri europene. În urma discuțiilor dintre primarii care fac parte din Alianța Vestului (cei din Oradea, Arad, Cluj și Timișoara), s-a convenit ca sediul oficial al organizației să fie în orașul de pe Bega.

Mai mult, s-a mai convenit să se prteia modelul cluburilor Rotary pentru conducerea Alianței Vestului, adică fiecare primar de municipiu va fi șeful organizației, mandatele acordându-se pe rând, pe durata unui an. Primul președinte a fost ales Nicolae Robu.