Acest material nu are rolul de a stabili vinovății sau exonera pe cineva de răspunderea faptelor sale, ci doar de a pune într-un context istoric corect întreaga învolburare din ultimele zile. Pentru că, așa cum spunea președintele SUA Harry Truman, o funcție publică nu este un privilegiu, ci o onoare. Iar cei care aspiră la această onoare trebuie să fie supuși unui examen riguros asupra vieții lor. Numai că acest examen trebuie făcut corect, pentru că așa cum așteptăm de la un medic un diagnostic fără greș, așa și un ziarist trebuie să caute faptele reale.

Totul a pornit de la un episod din serialul „Memorialul Durerii” realizat de Lucia Hossu Longin, preluat, fără verificare, de numeroase siteuri. În esență era vorba despre faptul că tatăl proaspătului candidat PSD un „alt absolvent de patru clase primare Alexandru Rafila ajuns comandantul Securitatii din Arad care a executat 27 de tarani, în mijlocul satelor ce se opuneau colectivizarii mi-a marturisit că în anii aceia ‘cu timbrul acesta de revolutionară m-ar fi arestat’… (ep. 6 al seriei)”, după cum afirma aceasta pe siteul TVR.

Alexandru Rafila -fiul a confirmat, de asemenea, că „tatăl său s-a născut în 1920 în URSS, însă a precizat că bunicul său a lucrat în armată, a fost prizonier în Rusia și când s-a întors acasă, s-a întors cu un copil – tatăl său”.

Rafila Alexandru – tatăl a fost în armată și a luptat pe front până în 1945, adică până pe la 25 de ani.

„Ulterior a fost trimis la o școală…probabil, din câte am înțeles eu”, a spus Alexandru Rafila, explicând cum a ajuns tatăl său să lucreze pentru Securitate.

„A fost exclus din Securitate și a fost dat afară și din Partidul Comunist pentru că nu era corespunzător sarcinilor pe care trebuia să le îndeplinească. Probabil în acea perioadă erau presiuni mari pentru rezolvarea problemelor legate de colectivizare și faptul că el nu a putut să le pună în practică au condus la excluderea lui și din Securitate, și din Partidul Comunist Român”, a explicat Alexandru Rafila la Digi 24.

Referitor la modul în care și-a ales profesia, Alexandru Rafila a spus că tatăl său a fost un model: „Da, tatăl meu a fost student la Medicină, a terminat al doilea Facultatea de Medicină, în anul 1960. La vârsta de 40 de ani. Nu era student când lucra la Securitate în județul Arad. A fost student la București în perioada 1954-1960. (…) Tatăl meu a terminat Facultatea de Medicină în anul 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimenele la care faceți referință s-au petrecut în ani 48-49”, a arătat Alexandru Rafila.

Urmele din Arhiva CNSAS

Curios din fire am căutat referiri în Arhiva CNSAS referitoare la Alexandru Rafila – tatăl actualului candidat și am găsit că acesta a fost trecut în rezervă în iunie 1949, din funcția de Șef Serviciu în Direcţia Regională TIMIŞOARA, Serviciul Judeţean Arad, cu gradul de maior (deci a fost șeful Securității orașului Arad, în 1948-1949 Securitatea fiind organizată pe Direcții Regionale, care aveau în subordine Servicii Județene).

Plecând mai departe pe firul dezvăluirilor am căutat episodul din Memorialul Durerii în care Lucia Hossu Longin face un interviu cu Alexandru Rafila- tatăl. Încă din start este prezentat un anunț: „Prin adresa 136 din 28 decembrie 1990 către Procuratura Militară Arad, AFDPR Arad îl denunță pe Alexandru Rafila ca fiind autorul moral al uciderii în perioada 1947-1949 a numeroși opozanți din rezistența anticomunistă și perioada colectivizării”.  Cum adică autor moral, mi-am zis? Era un termen mult prea blând pentru nebunia anului 1990… Parcă era autorul masacrului de pe Valea Crișului Alb. Așa că am hotărât să urmăresc mai departe firul reportajului și să-l coroborez cu evenimentele istorice.

„Sincer, nu știu nimic! Am fost șeful Securității Arad până în mai 1949, când am fost îndepărtat ca fiind necorespunzător. Nu am intrat în Securitate, ci am fost în Siguranță”, susține Alexandru Rafila-tatăl în interviul menționat. Parțial fals! În august 1948 apare  Direcţia Generală a Securităţii Poporului, înfiinţată ca urmare a Decretului nr. 221. Ulterior revine și explică că a lucrat în Siguranța Statului, apoi fiind transferat la Securitate.

Masacrul de la Crișu Alb

Ajungem la momentul masacrului de la Crișul Alb. Vocea Luciei Hossu-Longin se aude clar: „Patru așezări din nord-vestul României, legate de mișcarea de rezistență anti-comunistă din Bihor și din Arad nu vor colectiva. La Apateu, Berechiu, Șomoșcheș și Șepreuși  se face un front împotriva prăpădului. Mașinile Securității răsturnate, liniile telefonice întrerupte, steagurile roșii călcate în picioare, arhivele incendiate. Se ridică primele baricade prin așezarea unor grape cu colții în sus. Cele patru comune sunt atacate simultan în noaptea de 31 iulie 1949.”

STOP! În iulie 1949, Alexandru Rafila- tatăl nu mai era șeful Securității Arad, fusese trecut în rezervă de la 1 iunie 1949. Deci nu poate fi vinovat de participare la atrocitățile de la Crișul Alb. 

De altfel, istoria oficială consemnează o cu totul altă dată a intervenției în forță: 1 august 1949.

„În după-amiaza zilei de 1 august 1949, batalionul de grăniceri din Radna a intervenit, restabilind ordinea în comunele Şomoşcheş, Apateu şi Berechiu. În comuna Şepreuş au acţionat 40 de miliţieni şi 40 de grăniceri, având loc schimburi de focuri şi fiind răniţi doi grăniceri. În celelalte comune nu s-a tras niciun foc. În comuna Şepreuş au fost arestaţi 57 de locuitori, fiind executaţi pe loc Mihai Iancicău de 50 ani, Teodor Pârvu de 36 ani, Ioan Stana de 66 ani şi Ioan Pârvu, cu vârstă neprecizată de autorităţi.

În comuna Şomoşcheş au fost arestaţi 49, fiind executaţi pe loc Ioan Faur de 54 ani şi Gheorghe Margine de 43 ani. În comuna Apateu au fost arestaţi 22 şi executaţi pe loc Simion Stana de 28 ani, Ioan Mangu de 34 ani şi Petru Moţ de 53 ani. În comuna Berechiu au fost arestaţi 19, fiind executat pe loc Gheorghe Ilonca de 20 ani. (18) Cadavrele celor executaţi în văzul întregii comunităţi au fost expuse în stradă, fiind lăsate acolo timp de două zile şi două nopţi, cu interdicţia de a nu se apropia nimeni de ele, nici măcar să le acopere. Familiile celor executaţi, cuprinzând un total de 33 persoane, au fost evacuate din cele patru comune. (19)

În noaptea de 3-4 august 1949 au mai fost împuşcaţi doi ţărani din Apateu, pe motivul că ar fi încercat să fugă de sub escortă. Este vorba despre Aurel Moţ de 23 ani şi Gheorghe Maliţa, cu vârsta neprecizată. (20) La 11 august, a fost ucis şi fugarul Mihai Haiduc din Berechiu, tot cu vârstă neprecizată, care stătea ascuns în porumb de frica autorităţilor. (21) În acest fel, numărul total al victimelor din judeţul Arad se ridica la 13.”, se menționează în Istoria Banatului.

Mărturisirile lui Alexandru Rafila – tatăl

„Credeam în comunism. Am lucrat la CFR ca muncitor și acolo în rândurile muncitorilor erau și muncitori care luptau în ilegalitate pentru drepturile muncitorești. Știți cum a fost atunci. Nu știam care sunt atribuțiile șefului Securității. Am și vrut să mă retrag atunci când am văzut că nu sunt trimis la școala politică”, susține Alexandru Rafila-tatăl.

În legătură cu morții din Arad, Lucia Hossu-Longin îl confruntă pe Alexandru Rafila-tatăl spunându-i că a fost indicat ca fiind autorul crimelor împotriva lui Moțiu Teodor și Petran Ioan în anul 1949, în momentul deportărilor. Și ei au fost uciși fără judecată, susține autoarea. Un fost deținut politic își aduce aminte că a fost obligat de acesta să asiste la torturarea deținutului Zarea Ștefan, fruntaș social-democrat. Care în urma bătăilor a decedat.

„Cei uciși nu s-au întâmplat în perioada mea. Ăsta-i adevărat, unul dintre ei, Zarea Ștefan a fost arestat pe  vremea mea, dar nu l-am cercetat eu. Nu a murit în urma bătăilor, a fost bolnav. Și a fost internat în spital și a murit în spital. Eu nu am asistat la tortură, dar se poate… Se poate să-i mai fi bătut, sau amenințare, tortură morală și fizică.”, susține Alexandru Rafila-tatăl. „Eu nu am făcut așa ceva, dar se și spune aici”, susține acesta arătându-i Luciei Hossu Longin documentul citat de aceasta. „Dumneavoastră nu, dar subalternii dumneavoastră puteau să o facă?”, îl întreabă Hossu-Longin. Admite că da, se putea, dar…

Despre Zarea Ștefan, Rafila susține că acesta era cam alcoolic, respira greu, făcuse edeme și d-aia a murit. Deși avea doar 30 de ani. Greu de crezut că în 1948-1947 opozanții politici ai comuniștilor mureau de moarte bună…

Întreg interviul poate fi vizionat AICI.