Alexandru Cumpănașu, dat de gol! Documentul care îl trădează | FOTO

Alexandru Cumpănașu, dat de gol! Documentul care îl trădează | FOTO

A ieșit la iveală documentul care îl pune în dificultate pe Alexandru Cumpănașu, proaspăt candidat la alegerile prezidențiale.

Așa cum reiese din CV-ul său, el ar fi urmat, recent, cursuri de master la o universitate din Elveția. În document nu apare, însă, facultatea pe care ar fi absolvit-o.

Pe fondul discuțiilor contradictorii referitoare la studiile lui Alexandru Cumpănașu, mainnews.ro a publicat CV-ul acestuia, ascuns, până acum, opiniei publice.

Din document reiese că, din noiembrie 2016, Cumpănau ar fi student la master la Open University din Elveția. Cu toate acestea, în CV nu apare facultatea pe care ar fi urmat-o. Mai mult, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Cumpănașu nu ar fi absolvit o astfel de formă de învățământ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate informațiile menționate la capitolul „Educație și formare” se referă la cursuri sau la atestatele obținute, nu și la formele de învățământ urmate.

Pus în fața dovezilor prezentate în CV, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Alexandru Cumpănașu a recunoscut că nu are facultatea terminată.

„Sunt atâți proști cu diplomă. Din punctul meu de vedere, am studii superioare. Nu am diplomă de licență, diplomă de Bacalaureat am”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

„Eu i-am călcat în picioare pe toți cei care au terminat Spiru Haret și care nu mai știu să scrie în limba română și pe cei care în loc să își facă treaba acolo, la universități, termină pe bandă rulantă tot felul de universități de doi bani. Din punctul meu de vedere, da, am studii superioare și cu mult superioare celor pe care unii dintre ei se laudă că le-au făcut la Spiru Haret”, a mai spus Alexandru Cumpănașu.

Calificări și diplome de participare

Așa cum reiese din CV, în perioada 1996-2000, Cumpănașu a obținut un atestat profesional ca programator, analist, ajutor, la Colegiul Național „Ionița Asan” din Caracal.

În anul 2005, a primit două diplome de participare la evenimente politice, iar un an mai târziu, acesta a obținut un certificat de absolvire la un curs de securitate internațională, în cadrul Colegiului Național de Apărare al MApN. În anul 2008, a mai obținut un certificat de participare, în cadrul unui eveniment de politici publice, organizat în București.

În martie 2005- aprilie 2006 a fost Colaborator la Asociația Română pentru Transparență, Organizație non-guvernamentală din România, membră a Transparency International. Din octombrie 2015 până în prezent, Alexandru Cumpănașu este președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

În perioada 2015-2017, candidatul la prezidenţiale a avut o emisiune la Realitatea TV, numită „Ambasador România”. Din 2017 s-a mutat la Antena 3, însă în prezent nu mai are nicio colaboarare cu televiziunile din România. Din 2004 până în prezent, Alexandru Cumpănașu este director executiv al Asociației pentru Implementarea Democrației, o organizație non-profit.

Unchiul Alexandrei Măceanu, fata de 15 ani răpită de Gheorghe Dincă, și-a depus candidatura pe fondul cazului dramatic de la Caracal.

Pe 22 septembrie, Cumpănașu și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. La Biroul Electoral Central (BEC), el a declarat că a depus liste cu 230.000 de semnături în favoarea candidaturii sale.

BEC, însă, a anunțat, marți, că a sesizat Parchetul General în privinţa mai multor candidaţi la alegerile prezidenţiale, în contextul în care în urma verificărilor instituţia a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceştia. Printre candidaţi se numără Alexandru Cumpănaşu şi Viorel Cataramă.

Dezvăluiri lui Turcescu, confirmate

În 2016, Robert Turcescu susținea că președintele Coaliției pentru Modernizarea României nu a absolvit o facultate. „Gaseste cineva un curriculum vitae al lui Alexandru Cumpanasu? Ala de la Asociatia pentru Implentarea Democratiei, ala care se chinuie sa faca o emisiune cu ambasadori la Realitatea Tv! Uite care e pontul: o sursa bine informata imi spune ca numitul Cumpanasu n-a terminat nici macar anul I de facultate. Deci n-are studii superioare. Asta nu-i bai ca, deh, tara are nevoie de toti oamenii ei, cu sau fara facultate. Numai ca alde Cumpanasu PREDA de niste ani buni fel de fel de cursuri pe la Colegiul MAI. Deci? Facem un tic-tac cu “specialistul” Cumpanasu?Later edit: Cumpanasu are contract si la SNSPA si, dupa cum se vede si in captura de mai jos, se da mare specialist si in fata unor minti tinere adunate de liberali la Institutul de Studii Populare. E deja prea multa impostura, nu? Hai cu CV-ul Cumpanasului! Sau n-avem?”, scria Turcescu pe Facebook.