Alexandru Cumpănașu, amenințat! Ce i se pregătește săptămâna viitoare!

Alexandru Cumpănașu, amenințat! Ce i se pregătește săptămâna viitoare!

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNPA) ar urma să depună săptămâna viitoare o plângere la Parchetul General pe numele lui Alexandru Cumpănașu

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNPA) ar urma să depună săptămâna viitoare o plângere la Parchetul General pe numele lui Alexandru Cumpănașu, au declarat pentru G4media.ro surse din cadrul instituției.  Cumpănașu a depus în momentul angajării un act prin care a certificat că îndeplineşte condiţiile legale, printre care să aibă studii europene, au mai explicat sursele citate pentru g4media.ro.

Documentul a fost depus în copie, fără să fie legalizat însă la notar, ca urmare a întrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă care prevede măsuri care să conducă la debirocratizarea instituţiilor, printre care reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate după documente, au mai spus sursele citate. Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis joi reverificarea legalității procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănașu, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ.

”Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare. În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicatul SNSPA. Alexandru Cumpănaşu a ameninţat SNSPA cu plângere penală, într- postare pe pagină să de facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Colaborarea mea cu SNSPA a fost una legală, corectă și transparentă. Nu am predat niciodată la SNSPA, ci am fost expert în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, colaborare pe care am încheiat-o în anul 2018, că urmare a îndeplinirii obiectivelor. Avertizez SNSPA să nu se joace cu imaginea unui candidat la Președinția României, cu atât mai mult cu cât am avut doar calitatea de angajat, iar în măsura în care continuă să facă jocuri politice voi depune plângere penală pe numele tuturor celor care îmi afectează dreptul la imagine și carieră profesională”. a precizat Cumpănaşu.Deși nu a absolvit nici o facultate, Alexandru Cumpănașu a câștigat în ultimii ani, împreună cu soția sa, sute de mii de lei de la universități de prestigiu din România.

Declarațiile de avere și de interese scot la iveală faptul că Alexandru Cumpănașu a încasat venituri de la universitățile conduse de rectorii care îi erau subordonați în Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). În anul 2018 Alexandru Cumpanasu a câștigat 66.000 de lei de la SNSPA, 58.000 de lei de la UEFISCDI, 580.000 de lei de la Asociația pentru Implementarea Democrației, plus alte sute de mii de lei de la alte asociațîi, plus chirii de peste 100.000 de lei.

Și soția sa ,  Simona – Gabriela Cumpănașu, a câștigat din aceleași surse, sume asemănătoare, de ordinul sutelor de mii de lei. Alexandru Cumpanasu a absolvit în anul 2000 Liceul Ioniță Asan din Caracal, tot acolo  obținând și atestatul profesional de Programator – analist – ajutor. El a declarat pentru G4Media.ro că nu și-a terminat studiile de drept începute la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.