Deși pe spune glume, cântă și înveselește pe toată lumea, în viața reală, Alexandru Arșinel trece printr-o adevărată dramă. De trei luni, iubita sa soție, Marilena, se simte tot mai rău și a paralizat aproape complet. Aceasta nu mai poate merge fără ajutor din toamna lui 2016, când a căzut pe scări și a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile.  Mai mult, la sfârșitul anului 2017 şi-a pierdut două bune prietene, Stela Popescu şi Cristina Stamate, după care a suferit un infarct.

Alexandru Arșinel a trecut însă peste toate şi a continuat să joace și publicul îl întâmpină mereu cu aplauze. 

Luni seară, la Gala UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film), Alexandru Arşinel a vorbit despre cum simte soţia lui şi despre proiectele pe care le pregătește.

„Am muncit 60 de ani în teatru, aşa că merg mai departe cu sau fără voia mea. Trebuie să muncesc ca să îmi întreţin puţin dorinţa de viaţă şi să-mi reîncarc bateriile cu ajutorul spectatorilor care mă ţin în formă şi vor mereu să mă vadă în spectacole de umor. Lucrurile astea la un loc îţi dau curaj de a merge mai departe. Soţia mea e perfect conștienta, dar nu poate să-şi mişte decât mâna dreaptă. Eu sunt bine, ceea ce urez tuturor. Îmi place să fiu activ şi mă bucur de ceea ce fac”, ne-a povestit maestrul, conform click.ro 

Cu toate că şi-a dorit să iasă la pensie, Alexandru Arşinel a preluat în cele din urmă funcţia de director artistic. „La teatru am facut rocada cu colegul Vasile Muraru. El a fost lângă mine ani de zile şi are un tonus conform vârstei şi e mare actor în plină confirmare. Vom avea trei spectacole importante. Pe 30 martie, la Sala Palatului, Vasile va împlini 40 de ani de carieră şi vor fi o mulţime de invitaţi în spectacolul lui, inclusiv eu. Voi susţine un monolog şi voi cânta. La teatru încă nu am primit bugetul ca să vă pot spune programul. Dar vrem să facem două proiecte mari: 60 de ani de la debutul meu şi în vară, 100 de ani de la înfiinţarea Teatrul de Revistă «Constantin Tănase»”, a spus Alexandru Arşinel. 

 

Te-ar putea interesa și: