Soarta lui Alexander Adamescu, decisă la Curtea de Apel. Fiul fostului om de afaceri Dan Adamescu află pe 12 iunie dacă scapă sau nu de mandatul de arestare

Curtea de Apel București se va pronunța pe data de 12 iunie în dosarul în care Alexander Adamescu, fiul fostului om de afaceri Dan Adamescu, cere magistraților să constate încetarea de drept a mandatului european de arestare emis pe numele acestuia. Alexander Adamescu se află în Marea Britanie și este plasat sb control judiciar.

O eventuală decizie favorabilă l-ar salva de riscul de a mai fi trimis sub escortă în ţară, unde este vizat de acuzaţii de corupţie, potrivit Stirileprotv.ro.

Apărătorii omului de afaceri susțin că potrivit legii penale române, în faza de urmărire penală, așa cum se află și Alexander Adamescu, arestarea preventivă nu poate dura mai mult de șase luni.

Dosarul în care Alexander Adamescu solicit încetarea mandatului a fost înregistrat la Curtea de Apel București pe data de 7 mai sub numărul 2627/2/2019 și s-a judecat pe parcursul a trei termene.

Procurorii DNA spun însă că nu poate fi invocată această lege, câtă vreme el nu a fost arestat preventv în România și acel mandat încă nu a produs efecte. Alexander Adamescu a stat după gratii în Marea Britanie vreme de 12 luni, însă această reținere era în interiorul acelei proceduri de extrădare, pe care justiția britanică nu a tranșat-o.

Pronunțarea pe care ar trebui să o dea Curtea de Apel București în legătură cu această solicitare ar putea lămuri situația lui Alexander Adamescu. În ipoteza în care s-ar constata această măsură preventivă ar înceta de drept, atunci nu s-ar mai justifica nici darea în urmărire internațională . În aceast scenariu, cererea de extrădare în România a lui Alexander Adamescu nu s-ar mai justifica și el ar deveni un om liber, acolo, în Marea Britanie.

În martie 2018, Alexander Adamescu a fost arestat preventiv a doua oară în Marea Britanie, după ce o instanță londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare.

Alexander Adamescu a mai fost arestat în vara anului 2016, fiind acuzat de dare de mită, dar a fost eliberat pe cauțiune.

În 26 mai 2016, instanţa supremă a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu, a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Dosarul în care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu s-a constituit în urma disjungerii din dosarul în care au fost trimişi tatăl său alături de judecătorii de la Tribunalul București și de mai mulți practicieni în insolvenţă, pentru fapte de corupţie legate de intervenţii în cauze de insolvenţă. Condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, Dan Adamescu a murit pe 24 ianuarie 2017, în timp ce își executa pedeapsa.