Sensul mesajului nu poate fi decât unul de intimidare, spun polițiștii care lucrează la o structură teritorială de Combatere a Crimei Organizate, și care au văzut multe astfel de mesaje în decursul timpului.

Aflat în spatele gratiilor, Alex Bodi a transmis prin intermediul unui reporter, mesajul care a ajuns astfel la Bianca Drăgușanu, care ar putea fi chiar ea ”domnișoara blondă”. Mai mult, din acest mesaj se poate înțelege că cineva l-ar șantaja pentru a plăti niște bani, pentru a nu-și agrav situația judiciară.

„Să se înțeleagă bine și să îi spui și domnișoarei blonde care a analizat subiectul, cea blondă care se uita la filmele cu mafioți, cred că nu le-a văzut bine. Un mafiot nu se autointitulează sau se autoproclamă mafiot, niciodată! Nu stă la taclale cu presa ca să dea chestii, să caute materiale, nu vrea atenție. Iar eu tribut, nu am plătit în viață mea nimănui, să nu se înțeleagă greșit. Eu am făcut cadouri doar persoanelor iubite. Singurul cadou pe care l-am făcut este o poză pe care el m-a rugat să o facem împreună.

Poză pe care eu nu am publicat-o și nu am dat-o nimănui. Acesta este singurul cadou pe care eu i l-am făcut lui. Iar presa română să nu mai umfle. Pe toți îi facem milionari și mafioți, iar realitatea este total altfel. Eu, nefiind așa mafiot ca el, nu o să dau atâtea detalii și o să îmi văd de treaba mea. Vreau să spun că lucrurile s-au încheiat atunci între noi și atât”, a transmis Bodi.

Bianca a lansat un contraatac

Este foarte clar că mesajul lui Bodi, cifrat și nu prea, ar putea fi destinat fostei lui soții, Bianca Drăgușanu, care cu siguranță are mai multe informații despre activitatea infracțională a acestuia. Mai mult, Bodi pare și gelos pe actualul iubit al Biancăi Drăgușanu, care s-a autointitulat mafiot, și despre care spune că l-a căutat ca să rezolve bărbătește lucrurile dintre cei doi.

„Iar motivul pentru care am mers la el este că ne-a subestimat pe noi, pe români și mai ales pe bărbați, el crezând că este superior. Am pus problema bărbătește, față în față cu el. Mi-a spus că nu are probleme cu mine, că totul s-a îngropat și totul e liber. Asta a fost discuția mea, referitoare la ce s-a întâmplat”, a mai spus Bodi, citat de spynews.ro.

Marea divă a show-bizz-ului românesc i-a transmis lui Bodi că nu se lasă amenințată și că ar face bine să își vadă de viața lui și despre afacerile judiciare pe care le are cu procurorii DIICOT.

Pe instagram, Bianca a scris un mesaj prin care spune că o regină se poate transforma oricând într-o tigroaică.

„Ea este o regină care poate trece de la latura ei roială la cea de gangster în cinci secunde”, a scris Bianca Drăgușanu, ca mesaj la o poză cu ea într-o sală de sport.